Data publicării:
Creștere alarmată numărului persoanelor mușcate de căpușe
Numărul pacienţilor mușcați de căpuşe a crescut cu peste 60 la sută în acest an, faţă de anul trecut, se arată într-un raport publicat de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu.
Anul acesta, deși sezonul căpușelor nu s-a încheiat, deja statisticile arată mai mulți pacienți decât în 2017, în județul Sibiu. Un număr de 1.948 de oameni au ajuns la spitalele din judeţ, de la începutul anului până în prezent, ca urmare a înţepăturilor de căpuşe.
„Conform datelor centralizate din cele şase unităţi spitaliceşti din Sibiu, în anul 2018 s-au prezentat la spital un număr total de 1.948 de pacienţi cu înţepături de căpuşe, faţă de 1.196 persoane în aceeaşi perioadă a anului 2017", se arată într-un raport dat publicităţii de DSP Sibiu, pe site-ul propriu.
Dintre cei mușcați, cei mai mulţi au fost consultaţi de medicii din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, peste 700 de cazuri în 2018.
Căușele transmis boala Lyme care, netratată, poate fi mortală.
Cum recunoști boala Lyme
Mușcăturile de căpușe pot fi periculoase. Ce trebuie să știți despre ele:
1. Boala Lyme poate fi recunoscută uşor în primul stadiu.
2. La nivelul pielii, centrat de locul de atașare a căpușei, apare în câteva zile (între 3 și 30 de zile) un eritem rotund, o erupție cutanată roșiatică, de dimenisiuni variabile.
3. În timp, acesta se extinde centrifug mărindu-și suprafața.
4. Acesta are adesea un aspect caracteristic de semn de tras la ţintă, cu un punct roşu central înconjurat o zonă de piele curată, ce este și ea înconjurată de o zonă roşie ce se extinde. În majoritatea cazurilor eritemul nu produce prurit sau durere dar este cald la atingere.
Simptome
5. În această etapă, infecția poate asocia și un sindrom pseudogripal, manifestat prin: febră, astenie, oboseală, dureri de cap, dureri articulare, dureri musculare, limfadenopatii (ganglioni umflați).
6. Netratat, eritemul migrator dispare în câteva săptămâni, a atras atenția conf.dr. Tudor Ciuhodaru, încă din primăvară, de la debutul „sezonului căpușelor".
7. La noi căpușa implicată este Ixodes ricinus (numele e dat de aspectul caracteristic de „bob de ricin").
8. Nu toate căpușele sunt purtătoare de Borelia (nu toate persoanele mușcate de o căpușă vor dezvolta borrelioză).
Cum extragi căpușa
9. Prevenția boreliozei implică extragerea rapidă a căpușei și administrare de antibiotice.
10. Extragerea se face preferabil de personal specializat.
11. Medicaţia se administrează adesea la domiciliu pentru o perioadă de până la 10-14 zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News