Data publicării:
COVID - 19, spitale private. Radu Tudor: Trebuie obligaţi să o facă! Consecințe grave
Jurnalistul Radu Tudor este de părere că, după evenimentele din ultimele zile, privind răspândirea coronavirusului, președintele Klaus Iohannis ar trebui să ceară o nouă ordonanță de urgență, luând măsuri în ceea ce privește spitalele private.
"România se apropie cu paşi repezi de numărul de 100 de morţi. Ordonanţele militare, 6 la număr, au lăsat şi lasă încă destule portiţe de mişcare pentru populaţie, unele chiar inutile şi periculoase. Mulţi infectaţi asimptomatici care se plimbă aiurea infectează persoane în vârstă, foarte vulnerabile. Numărul uriaş de morţi de la Suceava demonstrează acest lucru, pe lângp decizia aberantă a fostei conduceri a spitalului de a chema şi medicii cu simptome sau infectaşi la serviciu.
Cred în acest moment, dată fiind evoluţia îngrijorătoare a numărului de persoane infectate şi decese, preşedintele României Klaus Iohannis trebuie să ceară ministrului de Interne, de urgenţă, o nouă ordonanţă militară. Ea trebuie să conţină obligativitatea constituirii a 100 de paturi de Terapie Intensivă noi, în 10 zile, în toate spitalele judeţene din România, indiferent că ele aparţin Consiliilor Judeţene sau Ministerului Sănătăţii", a scris jurnalistul Radu Tudor pe blogul personal.
"Trebuie obligaţi să o facă!"
"Obligativitatea trebuie să fie şi pentru spitalele (în special de infecţioase) din subordinea primăriilor, cu un număr de 25 de paturi noi ATI, în fiecare oraş reşedinţă de judeţ. Aceeaşi obligaţie să existe şi pentru spitalele private: 25 paturi ATI noi în 10 zile! Aceste unităţi administrative au încă resurse financiare ce pot fi redistribuite spre spitale, iar după 60 de zile de criză nu au creat aceste paturi de bună voie. Trebuie obligaţi să o facă! Vine valul uriaş de infectări, cu nişte consecinţe grave !", a mai scris Radu Tudor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News