Până în prezent în arhipeleagul feroez au fost diagnosticate 184 de persoane cu Covid-19, dintre care 163 s-au vindecat.
Premierul Bárður á Steig Nielsen a anunțat că începând cu 20 aprilie se vor redeschide grădinițele, creșele și școlile, iar competițiile sportive vor putea fi reluate, însă fără spectatori, potrivit The Guardian.
Succesul Insulelor Feroe în lupta cu coronavirusul se datorează, potrivit autorităților, cercetătorului Debes Christiansen, șeful șeful Laboratorului Național de Referință pentru Bolile Peștilor și Animalelor, din capitala Tórshavn. Christiansen a avertizat guvernul încă din luna ianuarie că trebuie să se pregătească pentru situația în care virusul depistat prima oară în China, va ajunge și în Insulele Feroe, precizează știrileprotv.ro.
Din datele oficiale rezultă că până acum au fost testați 10% din cei de 61.000 de locuitori ai arhipeleagului. Astfel, medicii feroezi au putut să urmărească răspândirea virusului și să plaseze în carantină, la timp, cele 184 de persoane testate pozitiv cu coronavirus.
Insulele Feroe sunt un grup de insule în partea nordică a Oceanului Atlantic, între Scoția, Norvegia și Islanda. Sunt o regiune autonomă a Regatului Danemarcei din 1948 și, de-a lungul anilor, au preluat controlul asupra majorității problemelor de stat, exceptând relațiile externe, justiția, apărarea. Danemarca este cea care continuă să preia aceste responsabilități. O mică forță de poliție și de pază a coastei reprezintă singura forță militară organizată din Faroe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi