Data publicării:
COVID - 19. Secția de Infecțioase a Spitalului Dej, închisă
Secția de Infecțioase a Spitalului Municipal Dej, județul Cluj, a fost închisă, astăzi.
Prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, a declarat că la spitalul din Dej a fost declanșată o anchetă epidemiologică.
"Secția de Infecțioase a Spitalului Municipal Dej a fost închisă, este o anchetă epidemiologică în curs. Secția rămâne închisă până se finalizează ancheta și procedurile aferente", a spus Abrudean potrivit Mediafax.
Două paciente, confirmate pozitiv cu coronavirus
Decizia de închidere a secției vine după ce două paciente din localitatea Cetan au fost confirmate pozitiv cu coronavirus. Odată cu închiderea secției, personalul medical al acesteia a intrat în carantină, fiind vorba despre un medic și cinci asistente și infirmiere. Cele două paciente confirnate cu coronavirus au fost transferate la Spitalulul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News