Covid-19 se întoarce. A luat avânt major în China. Creștere mare a cazurilor
China a înregistrat astăzi cel mai mare număr zilnic de noi infecții cu COVID-19 de când Beijingul a învins primul său focar, la începutul anului 2020.
China anunță vineri peste 1.000 de noi infecții COVID, cel mai mare număr zilnic de când Beijingul a învins primul său focar, la începutul anului 2020. Noul val este determinat de infecțiile asimptomatice pe fondul răspândirii variantei Omicron.
Dimensiunea ultimului focar este mult mai redusă decât multe altele din afara Chinei, dar creșterea numărului de cazuri ar putea pune presiune pe ambiția Chinei de a eradica infectările cât mai repede posibil, scrie Reuters, citat de Mediafax.
China a detectat 703 infecții asimptomatice transmise pe plan intern joi, potrivit datelor furnizate vineri de autoritatea sanitară, în creștere față de 435 cu o zi înainte.
Acest lucru marchează o creștere bruscă de la o medie zilnică de aproximativ 10 cazuri în primele două luni ale acestui an, potrivit calculelor Reuters.
Alte 397 de cazuri locale simptomatice, pe care China le clasifică separat de infecțiile fără simptome, au fost identificate joi.
„Infecțiile la persoanele vaccinate au mai multe șanse să fie asimptomatice decât infecțiile la persoanele nevaccinate, iar acoperirea vaccinală este acum foarte ridicată în China", a declarat Ben Cowling, profesor de epidemiologie la Universitatea din Hong Kong.
Aproximativ 87% din cei 1,4 miliarde de locuitori ai Chinei sunt vaccinați cu schemă completă, iar aproximativ 40% din populație a primit și doza booster.
Nu s-au înregistrat noi decese, astfel că bilanțul a rămas neschimbat la 4.636 de morți.
Până joi, China a raportat 112.940 de cazuri simptomatice.
VEZI ȘI: Pandemia nu s-a terminat! Avertismentul secretarului general al ONU
Pandemia de COVID-19 nu s-a încheiat, iar distribuţia de vaccinuri împotriva noului coronavirus la nivel mondial rămâne 'scandalos de inechitabilă', a afirmat miercuri secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, într-un comunicat de presă ce a marcat împlinirea a doi ani de la declanşarea acestei crize sanitare globale, informează AFP, citat de Agerpres.
'Bilanţul cel mai tragic al pandemiei a afectat sănătatea şi viaţa a milioane de persoane, cu peste 446 de milioane de cazuri de COVID-19 în lumea întreagă, peste 6 milioane de decese confirmate şi nenumărate alte persoane spitalizate şi afectate de o deteriorare a sănătăţii mintale', a declarat secretarul general al ONU.
"Ar fi o eroare gravă să credem că pandemia s-a încheiat"
'Graţie unor măsuri de sănătate publică fără precedent şi dezvoltării şi utilizării extraordinar de rapide a unor vaccinuri, numeroase regiuni ale lumii reuşesc să controleze pandemia. Dar ar fi o eroare gravă să credem că ea s-a încheiat', a avertizat Antonio Guterres.
'Distribuţia de vaccinuri rămâne scandalos de inegală' şi 'omenirea nu poate să îşi permită o recrudescenţă pandemică la doi ani după apariţia COVID-19', a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News