Agenţia americană pentru securitatea alimentelor şi medicamentelor (FDA) a autorizat vineri primul test la domiciliu folosind o probă de salivă pentru a detecta noul coronavirus, după ce a autorizat teste începând cu prelevări din nas făcute la domiciliul, relatează AFP. Autorizarea de urgenţă a fost emisă pentru un laborator al Universităţii Rutgers. Pacienţii vor putea solicita o trimitere pentru test, vor primi o trusă la domiciliu, apoi îşi vor preleva singuri saliva şi o vor trimite la laborator pentru analiză, scrie Agerpres.
"Este o nouă opţiune de prelevare simplă"
Aceasta este o nouă opţiune de prelevare simplă, sigură şi practică a eşantioanelor necesare testului, fără să fie nevoie de deplasare la un medic, la spital sau la un loc de testare, a afirmat directorul FDA, Stephen Hahn.
FDA a autorizat 80 de teste până în prezent, majoritatea în laboratoare private şi publice şi centre de cercetare. La 20 aprilie, agenţia a autorizat unul dintre cele mai mari lanţuri de laboratoare din Statele Unite, LabCorp, să analizeze probele prelevate la domiciliu de la pacienţi, după ce laboratoarele au demonstrat că calitatea testului este echivalentă cu cea a testelor făcute în laboratoare, ceea ce înseamnă că eşantioanele nu au fost degradate în timpul transportului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"