Data publicării:

COVID-19. Nouă deţinuţi de la Penitenciarul Timişoara, confirmaţi pozitiv

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Nouă persoane private de libertate custodiate de Penitenciarul Timişoara au fost confirmate pozitiv la o primă testare efectuată pentru SARS-CoV-2, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

'Deţinuţii se aflau cazaţi în aceeaşi cameră de deţinere şi nu au desfăşurat activităţi în comun cu efectivele altor camere. Conform metodologiei interne, aceştia au fost transferaţi la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava, în vederea aplicării conduitei terapeutice optime', a precizat ANP.

Conform sursei citate, niciun alt deţinut din Penitenciarul Timişoara nu manifestă simptomatologie specifică COVID-19, întregul efectiv fiind supus trierii epidemiologice şi, în continuare, monitorizării medicale. 'De asemenea, starea de spirit la nivelul populaţiei carcerale este una optimă', a menţionat ANP.

Administraţia locului de deţinere a informat Direcţia de Sănătate Publică Timiş şi a implementat măsurile de intervenţie stabilite la nivel de sistem (dezinfectare spaţii, intensificare triaj epidemiologic cadre şi deţinuţi, intensificare monitorizare medicală deţinuţi).

Sursa de infectare, necunoscută la acest moment, va fi stabilită în urma anchetei epidemiologice, proces aflat în curs de derulare, a adăugat ANP. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel