Data publicării:
Covid - 19 MUTĂ teatrele în online
Teatrul Apropo îşi mută spectacolele în online şi lansează programul #apropodeacasa prin care susţine artiştii independenţi care nu beneficiază de un loc de muncă stabil în această perioadă.
'După o perioadă de brainstorming şi câteva apeluri bine date, suntem încântaţi să anunţăm că Teatrul Apropo se mută în online!!! Această iniţiativă este luată în vederea susţinerii artiştilor independenţi, care nu beneficiază de un loc de muncă stabil în perioada aceasta, dar şi pentru voi, cei ce ne-aţi susţinut şi iubit toţi aceşti ani! Sperăm să fiţi alături de noi şi în această iniţiativă. Doar împreună vom reuşi să ne continuăm activitatea şi să vă bucurăm în continuare cu spectacolele şi proiectele noastre', precizează reprezentanţii Teatrului Apropo. Seria spectacolelor online va fi deschisă de 'Cadranul plus plus' regia Radu Popescu.
Biletele pot fi achiziţionate de pe site-ul eventbook.ro la preţul de 30 de lei. Spectacolele vor fi prezentate de la ora 20,30, pentru a evita, spun organizatorii, suprapunerea cu celelalte spectacole online ale colegilor noştri independenţi. Pentru susţinerea artiştilor independenţi pot fi făcute şi donaţii în contul RO56 FNNB 0009 0237 5829 RO02, beneficiar Asociaţia TEATRUL.RO.
Anunțul Teatrului de Artă
Şi Teatrul de Artă anunţă că în luna martie va posta pe Facebook patru dintre spectacolele sale. Seria acestora va fi deschisă sâmbătă, de la ora 11,00, cu spectacolul de teatru pentru copii şi întreaga familie 'Iepurele alb', regia Ana Crăciun Lambru. Pe 24 martie, de la ora 19,15, va putea fi văzut spectacolul 'Singularity' după Cornel Mihai Ungureanu, în regia Marianei Cămărăşan, realizat în coproducţie cu Teatrul Mic, urmat, pe 27 martie, de la ora 19,15, de 'Şase lecţii de dans în şase săptămâni' de Richard Alfieri, regia Lavinia Jemna Oltenau, spectacol realizat cu sprijinul Academiei de Dans Mihai Petre.
'O femeie singură' de Dario Fo şi Franca Rame, regia Daniel Grigore-Simion, va putea fi văzut pe 30 martie, de la ora 19,15. 'E modul nostru de a vă mulţumi că sunteţi spectatorii noştri', afirmă reprezentanţii teatrului, precizând că spectacolele pot fi urmărite gratuit, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News