COVID-19. Medicul Florin Roşu: S-a schimbat profilul pacientului care ajunge la ATI
Dr. Florin Roşu afirmă că profilul pacientului care ajunge la terapie intensivă din cauza COVID-19 s-a schimbat în valul al şaselea.
"Chiar vedem o schimbare importantă a profilului pacientului COVID admis în aceste secţii. Cei mai mulţi dintre ei sunt pacienţi cu vârste peste 75 de ani, sunt pacienţi cu necesar de oxigen de 10 până la 15 litri şi care cu suportul de oxigen ajung la saturaţii de peste 94%. Afectarea pulmonară este necuantificată, minimă spre medie, cu leziuni pulmonare minore sau chiar fără acestea.
Astfel de pacienţi au nevoie de monitorizare şi îngrijire în regim de terapie intensivă din cauza comorbidităţilor de care suferă şi care sunt decompensate de patologia COVID", a afirmat Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, conform Digi24.
Bilanț Covid-19, 24 august 2022. Aproape 4.000 de noi cazuri și 29 de morți în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.963 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.696 mai puține față de ziua anterioară. 801 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 235 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.151, cu 158 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 248 persoane, cu 1 mai puțin față de ziua anterioară. Din cei 248 pacienți internați la ATI, 205 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 370 sunt minori, 367 fiind internați în secții, cu 16 mai puțini față de ziua anterioară și 3 la ATI, cu 1 mai puțin decât în ziua anterioară.
Decese
Până astăzi, 66.576 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 23.08.2022 (10:00) – 24.08.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 29 decese (23 bărbați și 6 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.
Dintre cele 29 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 3 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 11 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 9 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toți pacienții decedați prezentau comorbidități și 27 erau nevaccinați.
Testare
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.295 teste RT-PCR ( 2.666 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.629 la cerere) și 17.272 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.404.101 teste RT-PCR și 11.145.457 teste rapide antigenice.
Decesele din cauza COVID-19 din Italia ridică semne de întrebare. Care ar fi situaţia reală
Curbele în continuă scădere atât ale pacienților spitalizați, cât și ale noilor cazuri de pozitivitate la Sars-CoV-2 nu ne pemit să uităm că Covid-19 va face în continuare parte din viața noastră de zi cu zi și că va aduce noi provocări: în primul rând în vederea viitoarelor alegeri, dar mai ales în sectorul școlar și în cel al muncii. În acelaşi timp, experții cer să facă lumină asupra unei situaţii dificile pentru Italia: cel al mortalității din cauza Covid-19.
Potrivit Ministerului Sănătății, luni au fost înregistrate 10.418 noi infecții cu Covid, s-au verificat 75 de decese, iar în prezent atât numărul persoanelor pozitive (-11.733), cât și numărul celor internate la terapie intensivă (-7) este în scădere, în timp ce cel al pacienţilor internaţi în secțiile medicale a crescut (+74).
Tema – deloc nouă – a numărului mare de decese din Italia a fost reluată în ultimele zile de virologul Roberto Burioni (de la spitalul San Raffaele din Milano), care, printre altele se plângea şi de faptul că antiviralul Paxlovid nu este prescris atât de des pe cât ar trebui, comparativ cu inutila (pentru Covid, desigur) azitromicină. CITEŞTE MAI MULTE AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News