COVID-19. Decizie controversată în Iran în plină criză de coronavirus
Iranul a eliberat din închisori în jur de 70.000 de deţinuţi din cauza epidemiei de coronavirus din ţară, a declarat luni judecătorul-şef al Iranului, Ebrahim Raisi, potrivit site-ului de ştiri al organelor judiciare, Mizan, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
'Eliberarea de deţinuţi, până în punctul în care nu creează insecuritate în societate, va continua', a afirmat responsabilul iranian.
Raisi nu a precizat dacă sau când deţinuţii puşi în libertate vor trebui să revină în închisori.
Autorităţile de la Teheran au anunţat luni decesul a încă 43 de bolnavi infectaţi cu coronavirus, bilanţul oficial al epidemiei ajungând la 237 de morţi.
În comparaţie cu ziua de duminică, au fost recenzate 595 de noi cazuri de contaminare cu COVID-19, a comunicat pe Twitter Alireza Vahabzadeh, consilier al ministrului sănătăţii.
Numărul total al îmbolnăvirilor se ridică acum la 7.161, a precizat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News