Data actualizării:
Data publicării:

COVID-19. Arșinel: Cumpărăturile sunt lăsate la uşă. Chiar nu mai e o copilărie

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Arșinel
Arșinel

Actorul Alexandru Arșinel a vorbit despre cum se descurcă în această perioadă, în care încearcă să-și protejeze sănătatea și să se ferească de infectarea cu coronavirus.

"Ies o dată pe săptămână din casă şi merg la a doua mea casă, pentru că aşa pot să-i spun Teatrului de Revistă, unde activăm de 50 de ani. Chiar sâmbăta asta am fost, fac cu schimbul cu Vasile Muraru. Când poate el, merge el, când pot eu, mă deplasez eu. Nu e mare lucru de făcut, dar mai sunt oameni care au grijă de una, alta pe acolo, mici chestii tehnice ca să zic aşa. Nu sunt esenţiale, dar e vorba de ataşament. E ca şi cum ar trebui să uzi o floare", a declarat Alexandru Arșinel pentru click.ro.

"Facem aprovizionarea o dată pe săptămână, iar cumpărăturile sunt lăsate la uşă. De două săptămâni nu mai intră nimeni la noi în casă. Să stai în casă, în vremurile astea, chiar nu mai e o copilărie, ci un lucru pe care trebuie să îl iei în serios, pentru că viaţa e foarte importantă acum, atât cât o avem", a mai povestit actorul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel