Covid-19. UE, bani pentru România. Negrescu: Este timpul!
"Fonduri semnificative sunt disponibile pentru România la nivel european pentru a combate efectele coronavirus", transmite europarlamentarul PSD Victor Negrescu.
"În ultimele săptămâni am publicat periodic lista facilităților europene. Din păcate, lipsa de reacție a făcut ca România să nu beneficieze la timp de aceste oportunități. Reiterez apelul meu de a lucra împreună pentru români", transmite europarlamentarul social-democrat.
Victor Negrescu prezintă un rezumat al măsurilor disponibile:
- UE alocă României peste 3 miliarde de euro pentru combaterea coronavirus. Trebuie realizat un plan pentru accesarea acestor resurse.
- UE a constituit o rezervă de echipamente medicale de urgență. Solicitarea României este blocată în birocrație.
- UE a relaxat politica privind ajutoarele de stat. Putem, pe baza unui program, să relansăm companiile naționale și sectoarele economice importante.
- UE ne-a realocat aproape 1 miliard de euro din fonduri europene pentru combaterea efectelor coronavirus. Nu am definit încă proiectele.
- UE ne permite să creștem deficitul la peste 3% fără a fi sancționați. Pentru asta trebuie prezentat un plan Comisiei Europene. Nu știm care este.
- UE a lansat un apel destinat finanțării IMM-urilor cu soluții inovative în domeniu combaterii coronavirus. Autoritățile au uitat să îl promoveze.
- UE alocă resurse financiare pentru cercetarea în domeniul coronavirus. Din nou, Guvernul României nu a promovat inițiative din România.
- Putem solicita UE să folosim fondurile europene în scopuri legate de actualul context. Nu am propus o astfel de reajustare a programelor europene. Am fi putut finanța echipamentele medicale, crea sisteme de vouchere pentru personalul medical sau sectoarele afectate economic sau crea programe de garantare pentru IMM-uri.
- România va putea accesa schemele de finanțare din cadrul mecanismul european de stabilitate financiară. Trebuie să pregătim un proiect de acord pentru accesarea acestor resurse vitale.
"Acestea sunt doar o parte din soluții. Lista poate continua. Pentru toate acestea este nevoie de seriozitate, muncă și profesionalism. Este timpul ca actul de guvernare să fie tratat cu responsabilitate", transmite Negrescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News