Profesorul Robert Kelly era intervievat de BBC, în direct, moment în care copiii săi au dat buzna în cameră. Au trecut trei ani de la acel memorabil moment din martie 2017. Acum, în timpul pandemiei de coronavirus, când tot mai multe persoane sunt nevoite să lucreze sau să învețe de acasă, am ajuns să ne identificăm cu el.
Totul este memorabil despre interviul profesorului Kelly, iar internauții au identificat până în prezent toate momentele comice din cele 43 de secunde de haos.
Intrarea în scenă a fetiței
Bineînțeles, prima piesă căzută din domino este reprezentată de deschiderea ușii. Atunci, fiica lui Robert Kelly își face intrarea, curioasă. Imediat după ce ia mâna de pe clanță, micuța ochelaristă îmbrăcată într-o bluză galbenă începe să danseze spre tatăl său, chiar în timpul unei întrebări din partea jurnalistului din studio.
„Cred că unul dintre copii tocmai a intrat în cadru", a spus jurnalistul, după care Kelly a încercat să o îndepărteze pe fetiță fără a se uita la ea.
Intrarea în scenă a bebelușului, în premergător
Cu mâna întinsă într-o parte și străduindu-se să se uite în cameră, Kelly suferă un al doilea șoc. Băiețelul său cel mic intră în cameră, în premergător, în timp ce fetița se așază pe ce părea a fi „o masă". Unii internauți mai agili și-au dat seama că profesorul a transformat patul într-o „masă", punând mai multe cărți pe el.
Intrarea prin alunecare a soției
Odată ce fetița se așază pe „masă", iar Kelly încearcă să ofere explicații despre subiectul interviului, soția sa intră alunecând pe ușă. Unii utilizatori ai YouTube au speculat că „așa arată o mamă care este întreruptă la jumătatea folosirii toaletei".
Eforturile soției sunt evidente. A încercat să intre cât mai repede, s-a ascuns de cameră și a început să-i tragă pe copilași după ea. Un utilizator coreean a explicat că fetița a spus, în coreeană: „De ce îmi faci asta, mami?". Acesta este un semn că micuții habar nu aveau ce dezastru au provocat.
Finalul hohotelor de râs
În final, odată ce copiii au fost târâți pe ușă, soția lui Kelly s-a dus în genunchi să tragă ușa după ea, într-o încercare disperată de a limita daunele.
„Singurul motiv pentru care nu s-a ridicat este că nu avea pantaloni", a speculat unul dintre comentatorii de pe YouTube, strângând mai bine de 83.000 de aprecieri.
În contextul de astăzi, nimeni nu vrea să ajungă ca prof. Kelly
„Apreciați comentariul acesta dacă priviți acest videoclip în timpul coronavirusului", a scris un alt utilizator pe YouTube, încercând să profite de mulțimea de oameni care se întoarce la această filmare epică.
„Așa arată munca de acasă, unde sunt și copiii, în timpul crizei provocată de coronavirus", a mărturisit un alt user de YouTube.
„Trebuie să fie unul dintre cele mai amuzante clipuri de pe YouTube: intrările hilare, încercarea eșuată de a face patul să pară masă, faptul că nu s-a ridicat fiindcă nu avea pantaloni pe el... mult prea multe într-un singur clip", a scris un utilizator acum doar trei zile.
În final, comentariul care însumează întreaga secvență este: „Nu ai putea truca asta. Reacțiile copiilor, a mamei și a tipului. Cu cât privești mai mult, cu atât e mai amuzant".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024