Data publicării:

CORONAVIRUS. Vor deveni imuni pacienții care se vindecă de virus?

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Coronavirus
Coronavirus

Specialiștii în medicină explică în ce măsură noul coronavirus poate fi luat din nou de către persoane care l-au avut, dar s-au vindecat. 

Dr. Celine Gounder, profesor de medicină și boli infecțioase la NYU School of Medicine, a vorbit pentru CNN despre coronavirus și dacă oamenii pot deveni imuni la acesta.

”Coronavirusurile sunt obișnuite cu frigul, organismul nu are o imunitate care ține foarte mult timp. Nu știm răspunsul cu privire la acest coronavirus nou. Dacă vă recuperați, sunteți imun și dacă sunteți imun, cât timp? Și asta va fi de fapt una dintre provocările privind proiectarea unui vaccin care să facă în așa fel încât imnitatea să dureze suficient de mult pentru a vă proteja”, a spus Gounder.

Unii specialiști internaționali spun însă că virusul poate fi luat din nou, chiar dacă te-ai vindecat de el. 

Cum să vă protejați:

 

În general, publicul ar trebui să facă ”ceea ce face în fiecare sezon de răceală și gripă”, a spus dr. John Wiesman, secretarul de sănătate din statul Washington, unde a fost confirmat primul caz american de coronvirus Wuhan.

Asta include spălarea deseori a mâinilor cu apă și săpun timp de cel puțin 20 de secunde.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă să se stea la cel puțin 3 metri distanță de oricine ar putea fi infectat.

Dacă ești cel care te simți rău, acoperă-ți toată gura și nasul când tușești sau strănuți. Dar nu-ți folosi mâinile. Folosește cotul îndoit sau un țesut pe care îl arunci imediat după aceea.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel