Data publicării:
Coronavirus. Val Vâlcu, întrebarea momentului
Jurnalistul Val Vâlcu ridică o problemă esențială, în contextul în care toți românii caută dezinfectante și măști medicinale.
”Cei care merg cu masca pe față prin mijloacele de transport în comun folosesc telefonul. Întrebarea mea e: Când au dezinfectat ultima dată telefonul? Dar husa telefonului?” este întrebarea lui Val Vâlcu.
Problema ridicată e una evidentă, dar la care pare să nu se fi gândit nimeni, în contextul în care vedem în mijloacele de transport în comun cum telefonul a devenit indispensabil. Astfel, măștile sanitare, produsele dezinfectante, de la geluri la șervețele, sunt utile, însă, la fel de util este să avem în vedere obiectele pe care le folosim foarte des în spații aglomerate și care necesită dezinfectarea sau chiar o amânare a utilizării lor, dacă nu e urgentă, până-n momentul în care ne aflăm în situația de a ne putea dezinfecta mâinile.
Telefoanele, purtătoare de colonii de bacterii. Necesită dezinfectarea zilnică
Telefoanele sunt purtătoare de colonii de bacterii, iar specialiștii recomandă să fie dezinfectate în fiecare zi. În caz contrar, pot apărea infecții, răceli și probleme ale pielii. Oriunde puneți mâna, acele bacterii ajung pe telefon. Chiar dacă vă spălați ulterior pe mâini, le veți lua din nou... de pe telefon. Un studiu dat publicității în urmă cu ceva timp arată că sunt mai multe colonii de bacterii pe telefoanele mobile decât pe capacul vasului de toaletă, care este dezinfectat periodic cu produse de curățare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News