Coronavirus: Trump evocă o posibilă plasare în carantină a statului New York
Preşedintele american Donald Trump a evocat sâmbătă o posibilă plasare în carantină a statului New York, în timp ce în SUA coronavirusul se răspândeşte rapid, transmite AFP.
SUA sunt în prezent pe primul loc în lume în privinţa numărului de cazuri de COVID-19 confirmate, numărul acestora ajungând sâmbătă la prânz la 116.050, cu circa 11.924 mai multe faţă de ziua precedentă şi îşi continuă creşterea accelerată.
Aproape jumătate din cazuri sunt consemnate în statul New York, şi anume 52.318, acest stat având şi cele mai multe decese, respectiv 728 din cele 1.937 înregistrate la nivel naţional. Unii ar dori ca New York să fie plasat în carantină, pentru că este un punct fierbinte, a spus Trump în faţa presei în timp ce părăsea Casa Albă. New York, New Jersey, probabil încă unul sau două alte locuri, unele părţi din Connecticut, mă gândesc la asta, a adăugat el, transmite Agerpres.
Întrebat despre obiectivul unei asemenea măsuri, Trump a răspuns că acesta este limitarea deplasărilor, dând ca exemplu deplasările frecvente ale locuitorilor din New York către Florida, ceea ce creşte riscul răspândirii virusului.
Dacă va fi instituită carantina, aceasta va fi pentru o perioadă scurtă, a completat preşedintele american, adăugând că are un dialog foarte bun cu guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo.
Însă acesta din urmă, intervievat imediat după declaraţia lui Trump, s-a arătat foarte surprins de aceasta, afirmând că în discuţia sa telefonică avută dimineaţă cu liderul de la Casa Albă nu a fost deloc abordată problema unei eventuale carantine. Nici nu ştiu cum s-ar putea aplica ea din punct de vedere legal, a indicat Andrew Cuomo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News