În detaliu, 500.071 de persoane au decedat din cauza coronavirusului în această ţară care a înregistrat, de asemenea, peste 28 de milioane de cazuri de contaminare, potrivit universităţii cu sediul la Baltimore. 'Au murit mai mulţi americani în această pandemie decât în Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial şi războiul din Vietnam', a subliniat preşedintele Joe Biden într-o proclamaţie, indicând că el şi Prima Doamnă, Jill Biden, au păstrat la lăsarea serii un minut de tăcere alături de vicepreşedinta Kamala Harris şi soţul ei, Doug Emhoff.
La nivel mondial, Statele Unite sunt cea mai afectată ţară de pandemie în termeni absoluţi. Aceste peste 500.000 de decese sunt 'o aducere aminte tragică a gravităţii acestei pandemii şi suferinţelor provocate' în viaţa noastră de zi cu zi, a declarat luni Rochelle Walensky, directoarea Centrelor Americane de Prevenire şi Control al Bolilor, principala agenţie federală de sănătate publică.
'Nu am mai cunoscut aşa ceva de peste 100 de ani, de la pandemia din 1918', a declarat duminică imunologul Anthony Fauci, consilierul preşedintelui american Joe Biden. 'Este ceva ce va rămâne în istorie', a adăugat el. Pragul de 400.000 de decese a fost depăşit în urmă cu numai o lună, în ianuarie, cu o zi înainte de instalarea lui Joe Biden la Casa Albă. Preşedintele american a făcut din lupta împotriva pandemiei una dintre priorităţile sale la începutul mandatului său.
Primul mort de COVID-19 în Statele Unite a fost anunţat la sfârşitul lui februarie 2020. Au trecut aproximativ trei luni înainte ca ţara să depăşească pragul de 100.000 de morţi, încă patru luni până la 200.000 şi alte aproape trei luni până la 300.000, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică