Şcolile se ÎNCHID iar! Unde se întâmplă
Şcolile se vor închide.
Şcolile se vor închide marţi în nouă zone din New York din cauza creşterii numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, a anunţat guvernatorul Andrew Cuomo, informează Reuters.
Şcolile vizate se află în 'focare' din Brooklyn şi Queens, unde rata de pozitivare a fost în ultimul timp de circa 3%, a precizat Cuomo luni, într-o conferinţă de presă. 'Trebui atacate focarele', a subliniat guvernatorul. El a avertizat că va închide instituţiile religioase care nu se conformează instrucţiunilor oficiale de distanţare fizică şi purtare a măştilor.
Cuomo a mai spus că se va întâlni marţi cu lideri ai comunităţii evreieşti ultraortodoxe, în care adunări şi astfel de încălcări se întâmplă 'de săptămâni'. Potrivit guvernatorului, restaurantele şi magazinele cu produse neesenţiale vor rămâne deschise în zonele respective, însă statul New York va prelua de la autorităţile locale responsabilitatea de a face respectate măsurile de combatere a celei mai serioase situaţii epidemice din ultimele luni.
Duminică, primarul Bill de Blasio a propus închiderea şcolilor, restaurantelor şi magazinelor neesenţiale din aceste zone începând de miercuri, însă Andrew Cuomo a afirmat că prioritare sunt şcolile şi adunările religioase, dat fiind potenţialul lor mai mare de răspândire a virusului. Metropola New York a fost la un moment dat epicentrul epidemiei din SUA, însă în ultimele reuşise să aducă sub control rata de infectare, înainte ca în unele cartiere să se înregistreze recent o creştere a numărului de infectări. Măsurile anunţate de guvernatorul Cuomo marchează un revers în procesul dureros şi îndelungat al reluării activităţilor în oraş, după ce, săptămâna trecută, majoritatea şcolilor publice şi-au reprimit elevii în clase, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News