Coronavirus. România, cele mai multe decese în Europa de Est. Olguţa Vasilescu: Aveau exemplul Italiei...
Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii, a explicat de ce România este pe primul loc la decese cauzate de coronavirus în Europa de Est şi acuză autorităţile că, deşi aveau exemplul Italiei, au luat măsuri prea târziu.
Lia Olguţa Vasilescu a expus, pe pagina sa de Facebook, 8 motive pentru care s-a ajuns în această situaţie. Aceasta a dat vina, în principal, pe autorităţi, pentru lipsa de măsuri concrete şi rapide.
Postarea integrală
"De ce e România pe primul loc în regiune la decese?
1. Nu a asigurat carantina românilor din diaspora. În loc să rechiziționeze hotelurile care oricum erau goale – si patronii ar fi fost fericiți să ia bani de la guvern pentru carantină – Guvernul i-a „escortat" pe românii din diaspora la „izolare", după care Dumnezeu cu mila!
2. Nu a făcut nimic ca să aibă stocuri de echipamente de protecție pentru medici. Putea să pună industria internă să facă astfel de echipamente incă din ianuarie.
3. TIMP DE 1 LUNĂ CEL PUȚIN NU AM AVUT TESTE ÎN ROMÂNIA!
4. A mers pe strategia stupidă: Testăm doar oamenii cu simptome clare. Peste 60% din cei infectați au fost lăsați să infecteze în continuare.
5. NU A FĂCUT NIMIC NOTABIL PENTRU CREȘTEREA CAPACITĂȚII DE TESTARE.
6. Nu a făcut nimic notabil pentru creșterea capacității de paturi de ATI sau pentru achizitionarea de ventilatoare care sunt vitale in perioada de stare a bolii.
7. A minimalizat în permamentă situația, afectând astfel grav nivelul de conformare voluntară a populației la restrincții și responsabilitate. De la „o răceala ca oricare alta", la mesajul cretin „avem puține confirmări", cu omisiunea că avem si putine teste.
8. Măsurile luate au fost tardive, deși avea exemplul Italiei care era elocvent.", a scris Lia Olguţa Vasilescu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News