"Avem 80 de colegi care lucrează în regim izolat, staţii de munte, la altitudini mari, sau cum este staţia de la Gura portiţei. Pentru aceştia am făcut un program de lucru astfel încât deplasarea să nu se facă în această perioadă şi câte doi pe tură să rămâne câte o săptămână la locul de muncă. Schimbul de tură se face la o săptămână, deplasarea se face cu maşini ale ANM, astfel încât să evităm să vină în contact meteorologii şi să avem asigurată infrastructura pentru bune condiţii.
Aşa facem şi cu cei de la Centrul Naţional de Prognoză, care lucrezaă 24 de ore. La 7 şi jumătate asigurăm schimbul de tură pentru cei pe care îi aducem, iar la ora 8 seara pleacă cei care au lucrat în ultimele 24 de ore. Încercăm să asigurăm siguranţa respectării măsurii pentru diminuarea riscurilor. Noi punem pe primul plan meteorologul, pentru că resursa umană reprezintă punctul cheie al emiterii informaţiilor. Fără colegi sănătoşi nu putem emite alerte, şi de asta am gândit în dinamică lucrurile încă de la începutul acestui episod pandemic", a declarat Elena Mateescu.
Mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Bisericile din Occident, tot mai goale. Preot: Decât să judecăm, am putea lua aminte
- Ce înseamnă credința pentru omul modern. Cuvintele preotului ne liniștesc: Întotdeauna avem această lumină în noi
- Chirieac, despre ceremonia lui Putin: Este un ucigaș căutat și interzis în toate statele civilizate ale lumii