Data publicării:

Coronavirus. Piaţa Sfântul Petru din Roma nu va fi decorată cu flori pentru slujba de Paşte

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Se iau noi măsuri la Vatican, de teama coronavirusului. Piața Sfântul Petru nu va mai fi decorată pentru Paște. 

Piaţa Sfântul Petru din Roma nu va fi, aşa cum cere tradiţia, decorată cu flori provenite din Olanda în timpul slujbei de Înviere, dacă aceasta va fi menţinută în perioada în care orice tip de adunare este interzisă în Italia din cauza epidemiei de coronavirus, relatează AFP, scrie Agerpres. 

"Evoluţiile privind coronavirusul în Italia sunt foarte grave. După consultarea tuturor părţilor în cauză, s-a decis anularea decoraţiunilor florale din Piaţa Sfântul Petru în acest an de Paşte", a declarat Paul Deckers, maestrul florar responsabil cu proiectul.

Zeci de mii de flori pentru decor 

Piaţa Sfântul Petru este decorată în mod tradiţional în duminica de Paşte cu zeci de mii de flori - lalele, narcise, trandafiri sau orhidee - oferite de Olanda, tradiţie care urma să continue şi în 2020, pentru al 35-lea an consecutiv.

"Este prima dată când nu am făcut acest lucru, este păcat", însă "asta este situaţia, este un caz de forţă majoră", a explicat miercuri Paul Deckers pentru postul public olandez NPO Radio 1, menţionând posibilitatea ca slujba de Înviere, programată pentru 12 aprilie, să fie pur şi simplu anulată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel