Autorităţile locale au anunţat un "regim de alertă foarte ridicată" şi au impus măsuri suplimentare joi, pentru a preveni răspândirea maladiei în capitala Rusiei. Persoanele care se întorc din China, Coreea de Sud, Iran, Franţa, Germania, Italia şi Spania, precum şi din alte state care înregistrează posibile indicii "nefavorabile" de coronavirus ar trebui să se autoizoleze la domiciliu pentru 14 zile, a transmis primăria Moscovei.
Ce au anunţat autorităţile
Departamentul Sănătăţii din Moscova a anunţat duminica aceasta că cei care nu ţin cont de aceste norme riscă pedepse severe, care pot ajunge până la cinci ani de închisoare.
Instituţia citată a mai transmis că autorităţile vor verifica prin intermediul camerelor tv cu circuit închis dacă persoanele care prezintă risc respectă autoizolarea. Într-o informare, departamentul a explicat că este în regulă ca persoanele aflate în autoizolare să-şi scoată câinii la plimbare, dar o pot face doar atunci când sunt foarte puţini oameni pe stradă şi doar dacă poartă mască medicală.
Până acum, Rusia a raportat 15 cazuri de infectare, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol