Data publicării:

Coronavirus. Corina Creţu: Primăriile, mai implicate în gestionarea crizei

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Europarlamentarul Corina Creţu a anunţat că se alătură demersului iniţiat de primarii a 140 de oraşe din UE, prin care se cere implicarea administraţiilor locale în gestionarea crizei coronavirusului. 

"Mă alătur apelului pentru solidaritate al organizației Eurocities - care reunește primarii a 140 de orașe europene și care cere ca administrațiile locale să aibă un cuvânt mai important de spus în gestionarea acestei crize, prin acces rapid și direct la fondurile europene care sunt disponibile pentru înlăturarea efectelor răspândirii virusului.  Cererile lor sunt, din punctul meu de vedere, legitime.

Pe parcursul mandatului meu de Comisar European pentru Politică Regională, am fost o susținătoare a ideii de sporire a responsabilității comunităților locale în privința fondurilor europene. Așa cum știți, am considerat că cel puțin 10% din fondurile alocate unei țări ar trebui să fie la dispoziția localităților, iar administrațiile locale să fie responsabile pentru realizarea și implementarea proiectelor. Aceasta a fost și logica Agendei Urbane, care a permis orașelor să devină mai inovatoare și să colaboreze mai strâns unele cu celelalte, angajându-se în schimburi de bune practici.", a scris Corina Creţu pe Facebook. 

"Management local, efecte rapide"

"Fiecare comunitate are propriile sale nevoi, cu atât mai mult în mijlocul unor astfel de crize, care afectează Europa asimetric. E necesar să existe o coordonare de la nivel național în astfel de situații, dar la fel de important este să existe un transfer de management al fondurilor către administrațiile locale, astfel încât efectele să fie resimțite mai rapid și mai eficient de fiecare cetățean în parte.", a mai scris europarlamentarul 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel