Data actualizării:
Data publicării:

Coronavirus confirmat în România. Vela: Suntem puternici, am trecut prin provocări mai grele

Autor: Irina Constantin | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Marcel Vela afirmă că acest prim-caz confirmat cu coronavirus este un exemplu că autoritățile din România sunt pregătite să intervină, dar și o provocare peste care vom trece, pentru că suntem puternici. 

”Ați văzut deschiderea autorităților, mulțumesc jurnaliștilor pentru întrebări, foarte bune, pertinente, sper că toți telespectatorii au primit răspunsurile adecvate. Este important de reținut că autoritățile sunt pregătite pentru aceste situații, știm ce este de făcut, suntem responsabili, facem un apel la calm și, evident, la implicarea fiecărui cetățean, la responsabilitate și la implicare în a urmări toate comunicatele noastre, toate recomandările făcute de Ministerul Sănătății sau DSU. Ne vom descurca, acest caz a fost un mod de a vă prezenta că știm cum să intervenim, în tot ceea ce ține de o bună organizare și a garanta cetățenilor că autoritățile sunt pregătite pentru orice situație. Așadar, fac un apel la calm, la înțelepciune. Cu siguranță, românii și noi, ca și națiune, vom trece peste această provocare pentru că suntem puternici, am trecut prin provocări mult mai grele și acest coronavirus e o încercare pentru noi peste care, cu siguranță, vom trece cu toții împreună și vom privi această experiență ca o lecție pentru viață și pentru generațiile care vin după noi” a spus ministerul interimar de Interne, Marcel Vela. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel