Corlățean: Reacția lui Băsescu riscă să aducă prejudicii României
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a comentat marți seară declaraţia din timpul zilei a președintelui Traian Băsescu, care a avertizat că România e cu un pas în prăpastie şi aproape de izolare internaţională. Ministrul de Externe spune că ieșirea șefului statului este o reacţie neinspirată, ce riscă să genereze prejudicii pentru ţara noastră.
Titus Corlăţean a criticat declaraţiile lui Traian Băsescu cu privire la situaţia României şi a precizat că reacţia „neinspirată” a acestuia ar putea aduce prejudicii țării.
„Este o reacție profund neinspirată. Riscă să genereze reacții și prejudicii pentru România. E de fapt determinată de faptul că USL a transmis un mesaj de reconsolidare, că promovează în continuare reformarea Constituției printr-un referendum care îl deranjează pe președinte și prin alegeri prezidențiale, care vor fi organizate, cu respectarea mandatului, înainte ca Băsescu să-și termine mandatul”, a spus ministrul de Externe, citat de realitatea.net.
Acesta a arătat că șeful statului s-a erijat „într-un fel de purtător de cuvânt” al Victoriei Nuland.
Ce a vorbit cu Nuland
„Aceste lucruri care ar viza o așa-zisă izolare, buza prăpastiei, sau că în România ar circula liber teroriști sunt de gravitate excepțională. (...) Sunt cel care în numele Guvernului Romaniei am avut o discuție serioasă cu Victoria Nuland. Știu foarte bine care au fost elementele de conținut, de substanță”, a continuat Titus Corlăţean.
„Nu vorbim în termenii apocaliptici pe care Traian Băsescu i-a utilizat, vorbim de interes al Americii față de evoluțiile din România, și atunci când există astfel de lucruri care s-au întâmplat netransparent, într-un moment când Guvernul a dat aviz negativ, le discutăm între parteneri, nu în termenii apocaliptici pe care Traian Băsescu îi folosește din interes politic și electoral care produce foarte mult rău României”, a încheiat ministrul de Externe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News