“Carol al II-lea, scrisori către părinţi”

 

Volumul istoricului Sorin Cristescu reuneşte scrisorile pe care Regele Ferdinand şi Regina Maria le-au primit de la fiul lor, viitorul rege Carol al II-lea (1930-1940), începând din 1910. Acestea sunt păstrate în fondurile Regele Ferdinand şi Regina Maria, de la Arhivele Naţionale din Bucureşti.

Lucrarea îşi propune, potrivit afirmaţiilor autorului, să demonstreze mecanismele educaţionale şi comportamentale ale formării viitorului rege, “pentru a înţelege evoluţia domniei şi vieţii din exil a acestui suveran care nu a fost preocupat niciodată de nimic altceva decât de confortul propriei persoane, indisolubil legat de cel al femeii pe care şi-a ales-o tovarăşă de viaţă”. 

Într-un substanţial studiu introductiv sunt prezentate, tot pe baza scrisorilor membrilor familiei regale, momentele cruciale ale vieţii lui al Carol II-lea, de la naşterea sa, care i-a produs o imensă bucurie Regelui Carol I, la educaţia sub influenţa unor preceptori nu întotdeauna bine aleşi, la aventura din timpul Primului Război Mondial, la renunţara în mai multe rânduri la prerogativele de  Principe Moştenitor până la urcarea sa pe tronul României.  

Venirea pe lume a lui Carol al II-lea era o garanţie pentru viitorul monarhiei, care avea acum un moştenitor direct. 

“Naşterea celei dintâi odrasle româneşti care va fi chemată cândva să continue opera începută de mine îmi umple inima de nespusă mulţumire şi recunoştinţă…” îi scria regele Carol I reginei Victoria a Marii Britanii. 

Implicarea principelui Carol în viaţa politică începe în timpul Primului Război Mondial, dar ea este marcată de scandalul declanşat de fuga de la regiment şi căsătoria lui în secret, la Odesa, cu Zizi Lambrino. El îi scria atunci tatălui său, regale Ferdinand: “… profund dezgustat şi descurajat de tot ce se petrece în ţară şi neputând să-şi facă datoria de soldat, lasă totul în urmă din motive politice; că, de vreme ce nu a depus niciun jurământ, nu încalcă astfel niciun legământ; că, oriunde s-ar afla, va lucra pentru ţara lui şi singurul gând al lui va fi România Mare!”

Carol este însă readus în ţară şi trimis, în 1919, cu regimentul său, în confruntările cu armata Ungariei bolşevizate. Dar, îşi anunţă din nou renunţarea la prerogativele de prinţ moştenitor.

Cel de al treilea act de renunţare datează din 1926, când se stabileşte în Franţa împreună cu Elena Lupescu, femeia alături de care a rămas toată viaţa. În  martie 1927, îi scria de la Neuilly regelui Ferdinand: 

“Iubite Papa,

Cu mare bucurie am aflat că îngrijirile ce ţi s-au dat în timpul din urmă ţi-au făcut bine (…) 

Sper că ştirea ce-am auzit că vei veni în străinătate se va adeveri căci astfel mi se va putea îndeplini marea dorinţă de a te putea vedea, căci orice ţi se va fi spus asupra-mi, să ştii că am păstrat şi voi păstra veşnic aceeaşi dragoste fiiască ce am avut-o întotdeauna. Văzându-te va putea să completeze cele ce le-am vorbit astă vară la Paris şi aş avea astfel putinţa de a-ţi da probele că nu eu sunt acela care spune minciuni, cum cu mare durere am aflat că crezi. Nu vreau prin aceasta să te supăr, ci aş dori să fie o mângâiere ca să ştii că fiul tău nu minte şi că ţi-a spus întotdeauna adevărul. (…)

Îţi sunt (cum) nu se poate mai recunoscător că mi-ai dat acel mare ajutor material, care mă va uşura foarte mult şi prin care arăţi că în sufletul tău ai rămas acelaşi bun Papa de altă dată, deşi nu vrei s-o (să) fii în toate”.

Întoarcerea în ţară şi proclamarea sa ca rege în 1930 înseamnă şi o schimbare de ton în scrisorile către mama sa, care devin mai reci. 

 

 

“Queen Mary of Romania. Letters to Her Mother. Vol 1. 1901-1906”

 

Scrisorile inedite ale principesei, ulterior reginei Maria, către mama ei, ducesa Maria de Coburg (1853-1920), sunt documente istorice de prim rang şi reprezintă cel mai veridic tablou al vieţii de la Curtea Regală a României, iar excepţionalele calităţi stilistice ale scrisului viitoarei regine oferă o lectură pe cât de interesantă, pe atât de captivantă, în care umorul amar însoţeşte observaţiile cele mai pertinente.

Volmul a apărut după Queen Marie – Letters to Her King, apărut la editura Tritonic, în 2015.  Scrisorile din anii 1901 -1906 acoperă o perioadă în care căsnicia lui Ferdinand şi a Mariei se stabilizase după scandalul din 1899 legat de relaţia principesei cu ofiţerul Zizi Cantacuzino. O scrisoare găsită în fondul arhivistic Regele Carol I personal, arată că suveranul fusese înştiinţat chiar de către aghiotantul principelui Ferdinand, lt. col Prezan, cel care, împreună cu soţia sa, Olga, doamnă de onoare a principesei Maria, însoţea perechea princiară în străinătate, despre sentimentele principesei pentru locotenentul Zizi Cantacuzino. Aghiotantul a primit, desigur în secret, cele două scrisori pe care Maria urma să le trimită sorei sale, Victoria Melila «Ducky», le-a copiat şi le-a expediat regelui. Cariera pe care a avut-o ulterior Prezan demonstrează că reginei Maria îi erau străine sentimentele de răzbunare, dar le fel de clar este faptul că nu avea posibilitatea de a îndepărta pe cei în care regele Ferdinand avea încredere.

Maria a întâmpinat dificultăți mari în adaptarea la noua sa condiție de soție a principelui moștenitor al Coroanei României. Lumea de la București, latină și ortodoxă, era foarte diferită de lumea anglo-saxonă și protestantă în care crescuse. „Nu am fost adusă în România pentru a fi adorată și răsfățată, ci pentru a face parte din construcția imaginată de regele Carol. Am fost importată, pentru a fi șlefuită, educată și antrenată conform viziunii marelui bărbat.”

Totul i se părea ciudat și straniu în noua sa țară, de la arhitectura edificiilor din București până la mohorâtele încăperi ale Palatului Regal în care trebuia să locuiască. „Bântuiam tristă ore întregi, singură în camerele acelea pe care le uram, încăperi grele, nemțești, opulente, pline de ornamente apăsătoare, pompoase, fără vre-un ungher în care să te poți adăposti. Totul era « Altedeutsch » și nu de cea mai bună calitate.”

Dacă în primii săi ani în România principesa s-a simţit o străină, văzându-se criticată tot timpul pentru pasiunea ei pentru dans, pentru călărie şi distracţii mondene, la sfârşitul anului 1895, ea îi scrie mamei sale:

“Dar vei fi încântată să auzi că am început să iubesc ţara şi oamenii ei şi acesta este un lucru bun care face viaţa să fie mult mai uşoară”.

Când mama sa îi judecă aspru frivolităţile, principesa îi răpunde:
“Sper să primesc cât mai repede o scrisoare de la tine. Mamă dragă, încearcă să ne tratezi ca pe nişte prieteni şi chiar dacă te-am contrariat nu te gândi imediat că am fi fost rău intenţionaţi. Mărturisesc că am o energie uriaşă închisă în mine, care este gata oricând să răbufnească şi trebuie mereu să o ţin în frâu, dar probabil că este şi sănătatea extraordinară pe care mi-ai dăruit-o în viaţă şi pentru care îţi sunt rcunoscătoare ţie, Mamă”. 

Relaţiile încordate cu Regele Carol I nu o împiedică, la un moment dat, să-şi dea seama că “bătrânul este un om foarte bun”:

“În ceea ce priveşte chestiunea căsătoriei care ne interesează pe toţi, mă gândesc că dacă se va ajunge la ce-i mai rău ar trebui să-i scrii personal Unchiului şi să-l întrebi. (…) Dar combinaţia Unchiul, Mătuşa şi Nepotul mă mai face uneori să mă simt  teribil de lipsită de speranţe”. 

Exasperarea transpare de multe ori în portretizarea reginei Elisabeta, dar şi în rândurile despre soţul ei, Prinţul Ferdinand. “Scriu rău de tot, dar Nando se plimbă de colo-colo prin camera mea, fără niciun rost, ca de obicei. Uneori este o grea încercare pentru că niciodată nu-şi găseşte şi el ceva de care să se preocupe. Adesea simt că trebuie să-mi păstrez stăpânirea de sine şi răbdarea. N-are sens să încerci să schimbi caracterul unui om. În plus mai are şi firea tipică de locotenent german care se consideră permanent ofensat de ceva sau de cineva”.

 

 

“Queen Mary of Romania. Letters to Her Mother. Vol 2. 1907-1920”

Volumul al II-lea al Scrisorilor reginei Maria către mama sa, ducesa Maria de Coburg, relevă transformarea extraordinară care se produce în destinul acestei principese sub presiunea războiului care a izbucnit în vara lui 1914: principesa ahtiată după plăceri mondene devine regina ţăranilor în uniformă militară care îşi salvează ţara de la ocupaţia completă a trupelor Puterilor Centrale şi înfăptuiesc idealul naţional al României Mari.

Sfidând epidemiile şi obuzele, lucrând alături de medici în spitalele militare, regina Maria îşi leagă definitiv şi meritoriu numele de această măreaţă realizare din istoria românilor şi oferă un minunat exemplu de lider national.

În vara anului 1916, regina Maria porneşte o campanie menită să crească simpatia dinastiei în rândul oamenilor simpli, o campanie de oferire de sume de bani persoanelor nevoiaşe din oraşele ţării:

“Mi-am luat o săptămână de odihnă după un turneu geu de «împărţire de bani», care a devenit şi mai greu din cauza arşiţei, pentru că avem o arşiţă extremă, care a copt de minune porumbul, aşa încât este aproape în întregime cules… Din punct de vedere politic vremurile nu sunt deloc uşoare, noua ofensivă rusească a stârnit o mare emoţie – nu poţi să nu te întrebi ce evoluţie mai poate lua acest război îngrozitor. (…) În general mă aflu în permanentă mişcare, o adevărată Reisekönigin măcar încep să-mi cunosc ţara şi poporul. Din fericire sunt foarte populară, aşa că oriunde venirea mea aduce mare bucurie”.

Scrisorile Reginei Maria din timpul războiului sunt un exemplu de patriotism. Unele dintre ele relevă însă şi lupta între regină şi mamă, după comportarea dezastruoasă a principelui Carol în timpul războiului:

“Sunt în mare necaz cu Carol. Încerc să-l salvez, căsătoria sa a fost anulată, dar el tot declară că vrea să se căsătorească din nou cu ea la prima ocazie. El o iubeşte nebuneşte, ea este absolut lipsită de scruple, nu are sentimente decât pentru propriile ei interese, iar el este în întregime şi complet sub influenţa ei. (…) Pentru mine asta însemană o durere sfâşietoare în inimă şi imensă pentru că din acest motiv mi-am pus ceilalţi copii în mâini sigure. 

(…) De curând am făcut un turneu în Transilvania unde am fost primiţi cu un entuziasm frenetic de popor, în fine eliberat după secole de oprimare din partea ungurilor”. 

Directorul editurii Tritonic, Sorin Cristescu, după ce a absolvit Politehnica, s-a dedicat în exclusivitate studierii istoriei şi a absolvit în 1997, ca şef de promoţie, Facultatea de Istorie la Universitatea Bucureşti. Este doctor în istorie cu menţiunea magna cum laude (2004). Actualmente este lector la Facultatea de Relaţii Internaţionale a Universităţii "Spiru Haret" din Bucureşti.

Este autorul mai multor volume, dintre care amintim: Carol I- Corespondenţa personală (2005), Carol I şi politica României (Teza dedoctorat), Regele Carol I în arhiva de la Sigmaringen (2011), Regele Carol I şi diplomaţii Austro-Ungariei acreditaţi la Bucureşti (patru volume), Die Briefe König Karls I. von Rumänien an seine Familie (trei volume).

 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News