Coreea de Nord, test cu rachetă balistică. SUA confirmă
Coreea de Nord a lansat miercuri o rachetă în Marea Japoniei, transmit agențiile de presă internaționale. A fost al cincilea eveniment de acest gen în 2017, în ciuda sancțiunilor internaționale împotriva regimului de la Phenian, motivate de programele nord-coreene de înarmare nucleară și cu rachete.
Ministerul apărării din Coreea de Sud a afirmat inițial că lansarea unui proiectil neidentificat a avut loc din regiunea Sinpo, de pe coasta de est a peninsulei coreene și a precizat că nu este vorba de un tir de artilerie. Ulterior, Statele Unite și Japonia au confirmat evenimentul, iar comandamentul american din Pacific (PACOM) a declarat că a detectat și urmărit o rachetă nord-coreeană.
Estimarea inițială a PACOM este că a fost vorba de o rachetă balistică cu rază medie de acțiune KN-15, lansată de la baza terestră de lângă Sinpo pe o traiectorie încheiată în Marea Japoniei. Tirul a fost efectuat marți la ora 21.42 GMT (miercuri, 00.42 ora României). NORAD, comandamentul militar pentru securitatea aeriană a Statelor Unite și Canadei a apreciat că racheta nu a amenințat America de Nord.
Secretarul de stat american Rex Tillerson a refuzat să comenteze, afirmând că SUA "au vorbit destul despre Coreea de Nord", relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News