Primindu-l la Havana pe omologul său Ri Yong Ho, ministrul cubanez de externe, Bruno Rodriguez, a afirmat că "respinge considerațiile și invectivele guvernului Statelor Unite" împotriva Coreii de Nord care, în opinia lui, "servesc ca bază aplicării unor măsuri coercitive contrare dreptului internațional".
În același timp, Bruno Rodriguez "a considerat că o soluție politică durabilă (în Peninsula Coreeană) va putea fi găsită numai prin dialog și negociere", a informat televiziunea de stat cubaneză.
La rândul său, Ri Yong Ho, sosit luni în Cuba, a deplâns "înrăutățirea situației din Peninsula Coreeană din cauza creșterii folosirii forțelor militare imperialiste" și a subliniat "importanța relațiilor dintre cele două țări care edifică socialismul", a menționat aceeași sursă.
Vizita ministrului nord-coreean în Cuba are loc în contextul în care tensiunea dintre SUA și Coreea de Nord este foarte mare din cauza programelor nuclear și balistic dezvoltate de Phenian și a potențialei amenințări pe care o reprezintă rachetele nord-coreene ce ar putea atinge teritoriul american.
Luni, Statele Unite au sporit presiunea asupra Phenianului înscriind din nou Coreea de Nord pe lista neagră a "statelor care susțin terorismul", o măsură simbolică în ajunul unor noi sancțiuni pentru a încerca să frâneze ambițiile nucleare ale regimului comunist.
În ceea ce privește relațiile dintre Washington și Havana, restabilite în 2015 după o jumătate de secol de întrerupere, acestea sunt de asemenea foarte delicate de la venirea lui Donald Trump la Casa Albă, în ianuarie.
Regimul comunist din Cuba este unul dintre puținii aliați ai Phenianului. În septembrie, Ri Yong Ho și-a exprimat la ONU "sprijinul ferm și solidar cu poporul cubanez".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu