Copil căzut în fântână. Noi informaţii despre starea de sănătate
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Ambulanță
Ambulanță
Băieţelul de 2 ani dintr-un sat de lângă Aiud care a căzut marţi într-o fântână şi care a fost scos afară în stop cardio-respirator, precum şi în stare de hipotermie, respiră singur şi are activitate cardiacă, după efectuarea manevrelor de resuscitare de către două echipaje SMURD.

Potrivit prim-adjunctului şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, maior Ovidiu Costea, copilul din satul Livezile a căzut într-o fântână adâncă de 5-6 metri până la luciul apei şi încă 2-3 metri adâncime.

"După copil a coborât un localnic, care l-a menţinut deasupra nivelului apei. Pompierii l-au extras cu ajutorul dispozitivului existent, respectiv scripete, lanţ şi găleată. Echipajul de prim ajutor SMURD Aiud a început manevrele de resuscitare şi au continuat timp de circa 30 de minute, până la sosirea echipajului SMURD Terapie Intensivă Mobilă, care a preluat copilul şi a continuat manevrele de resuscitare şi de creştere a temperaturii acestuia. În prezent, copilul este intubat, respiră singur, are activitate cardiacă şi este preluat de elicopterul SMURD Mureş, care a aterizat pe stadionul din municipiul Aiud", a transmis maior Ovidiu Costea.

La extragerea din fântână, băieţelul era în stop cardio-respirator şi hipotermic. Se apreciază că a stat aproximativ 20 de minute în fântână.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel