Copiii, primii care ies din izolare. Decizie de ULTIMĂ ORĂ a Guvernului
Copiii vor fi lăsaţi să iasă din izolare pentru perioade limitate zilnic. Totul pentru sănătatea lor mentală, anunţă autorităţile.
Este vorba despre cei 8,3 milioane de copii din Spania, care vor primi permisiunea de a ieşi din case după mai bine de o lună de izolare, anunţă premierul Pedro Sanchez.
Măsura nu este pentru toţi copiii
Premierul Sanchez a arătat că doar copiii de până la 12 ani ar putea avea voie afară, şi doar pentru 90 de minute pe zi. Aceştia trebuie să fie obligatoriu însoţiţi de un adult, iar parcurile vor rămâne închise. "Să fie foarte clar, copiii vor avea voie să iasă, dar nu pentru a se juca", a explicat Fernando Simon, şeful DSU Spania, pentru Al Jazeera.
Şi epidemiologul şef al Serviciului de Sănătate din Madrid, Maria Ordabas, a avertizat asupra rolului pe care copiii îl au în transmiterea bolii şi a îndemnat la precauţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News