Scene tulburătoare au fost date publicităţii zilele trecute în Aglia. Băieţei nu mai mari e opt ani sunt puşi să se bată în cuşti de sârmă, pentru a câştiga titlul de cel mai bun luptător. Ceea ce este şi mai grav şi a stârnit controverse în rândul britanicilor este faptul că aceste meciuri au loc în cadru organizat şi sunt legale.
Copiii sunt puşi să-şi care pumni şi picoare fără să li se dea un echipament de protecţie. La un moment dat, unul dintre puşti se opreşte şi începe să plângă, iar câţiva medici dau buzna în ring pentru a vedea care este problema. După câteva clipe, puştiul se ridică şi reia meciul, sub uralele spectatorilor, care se aşetaptă probabil să aibă parte de un spectacol sângeros, informează Libertatea.
Meciul a avut loc la un club din localitatea Preston şi a stârnit controverse în rândul britanicilor. În timp ce organizatorii susţin că astfel de lupte sunt sigure şi că nu încalcă nici o lege, experţii medicali, dar şi locuitorii micii comunităţi, au catalogat evenimentul drept tulburător şi nepotrivit pentru educaţia copiilor.
"Acest sport este legal, este sigur. Cei care îşi doresc să participe la astfel de lupte îşi încep activitatea de la 5 ani. El (băieţelul care a apărut plângând în imagini pe Internet n.r.) a început să plângă pentru că nu mai fusese niciodată învins ", a explicat unul dintre organizatori.
Sportul, cunoscut şi sub numele de MMA (Arte Marţiale Combinate), presupune combinarea mai multor tehnici din artele marţiale, specifice luptelor în cuşcă. Cel mai popular practicant al acestui sport în Marea Britanie este însă un adult, Alex Reid.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- Cum va fi vremea de Florii. Meteorolog: Vor fi prezente în cea mai mare parte a țării
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană