Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Najib Danish, a fost vorba de un atentat cu vehicul-capcană, ce a fost propulsat în blindate din cadrul operaţiunii Resolute Support (RS) în cartierul Universităţii, în vestul capitalei afgane.
"La scurt timp după 11:00 (06:30 GMT), un atacator sinucigaş a vizat un convoi al trupelor străine. Trei civili afgani au fost răniţi, din păcate, în acest atac", a declarat Danish.
"Nu a existat nicio victimă în cadrul operaţiunii Resolute Support în acest atac, care nu a perturbat operaţiunile" în curs de desfăşurare, a asigurat la rândul său purtătorul de cuvânt al RS, căpitanul Bill Salvin, precizând că au fost vizate trupele daneze.
Purtătorul de cuvânt al NATO a făcut referire la un dispozitiv exploziv neidentificat (IED), fără să menţioneze vreo maşină-capcană. Militarii occidentali încearcă să recupereze în prezent blindatul avariat, a adăugat acesta.
Atacul nu a fost deocamdată revendicat.
NATO dispune de un efectiv de 13.000 de militari în Afganistan, inclusiv 8.400 de americani cărora li se vor adăuga 3.000 de militari suplimentar.
Misiunea lor principală este formarea şi asistarea forţelor afgane de securitate pentru a contracara insurgenţa talibană şi gruparea jihadistă Statul Islamic.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie