Data actualizării:
Data publicării:

Conversație tulburătoare, în spital. Medic anestezist: Mi s-a rupt inima. Am început să plâng

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Un medic anestezist a mărturisit că a fost bulversat de o conversație pe care a surprins-o în spital, în contextul numeroaselor cazuri de coronavirus care ajung la unitatea medicală.

Sai-Kit Wong, medic anestezist într-un spital din New York, a povestit un episod tulburător prin care a trecut, de curând.

"Suntem două echipe, fiecare formată dintr-un anestezist şi o asistentă calificată ATI. Noi, practic, trebuie să ne ocupăm de toţi pacienţii care au nevoie de ventilaţie pulmonară artificială. În 10 ore, cât a durat tura de noapte, am ventilat 8 persoane, dar asta e situaţia, pentru asta suntem pregătiţi.

"Mi s-a rupt inima în două"

Spre dimineaţă, însă, am fost puţin bulversat de o conversaţie pe care am auzit-o din întâmplare. O pacientă internată la noi în spital, gravidă în 27 de săptămâni, în travaliu, avea insuficienţă respiratorie şi toate ventilatoarele erau folosite pe pacienţii cu COVID-19. Se punea problema cine va muri prima dată şi nu va mai avea nevoie de ventilator artificial, pentru a o putea ajuta pe biata femeie. Când am auzit asta, mi s-a rupt inima în două.

"Am sunat-o pe soţia mea. Am început să ne rugăm"

M-am dus într-o încăpere goală şi am început să plâng. Am sunat-o pe soţia mea, i-am povestit ce s-a întâmplat. Toţi cei patru copii ai noştri erau acasă cu ea. Aşa că am început să ne rugăm pentru pacienţi şi pentru copilul încă nenăscut. Şi era abia începutul zilei. Am reuşit, totuşi, să mă adun şi să fac faţă provocărilor care au apărut pe parcursul zilei", a povestit medicul , într-un interviu pentru Medscape, scrie csid.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel