Data publicării:

Controale în Ilfov după noile restricţii. Incidenţa pe localităţi

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Sub autoritatea Instituţiei Prefectului - Judeţul Ilfov, reprezentanţii Grupei de coordonare a măsurilor de combatere a COVID-19 la nivelul judeţului Ilfov, acţionează zilnic în sistem integrat, asigurându-se astfel că sunt respectate normele legale impuse de autorităţi în contextul stării de alertă.

Alegeri prezidentiale 2024

La acţiunile de ieri, 15 septembrie 2021, 100 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov au desfăşurat activităţi de verificare a respectării măsurilor de protecţie sanitară în zonele aglomerate, respectiv la operatorii economici din centre comerciale, pieţe, târguri, terase, benzinării şi la agenţii economici de tip HORECA de pe raza administrativ-teritorială a judeţului Ilfov.

În cadrul acţiunilor de control, au fost verificate 100 de societăţi comerciale cu privire la respectarea recomandărilor/interdicţiilor pe timpul stării de alertă şi 60 de mijloace de transport persoane de pe raza judeţului Ilfov, fiind totodată identificate 48 de persoane care nu au respectat măsurile de protecţie individuală.

În contextul acţiunilor din ultimele 24 de ore, poliţiştii IPJ Ilfov au aplicat 48 de sancţiuni contravenţionale în temeiul Legii nr. 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, cu amenzi în valoare de 4.500 lei.

În cadrul acţiunilor au loc permanent şi activităţi preventive de informare. Intervenţiile vor continua şi în perioada următoare, în vederea conştientizării tuturor cetăţenilor cu privire la prevenirea şi limitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2, la obligativitatea respectării interdicţiilor impuse prin starea de alertă şi, de asemenea, în vederea descurajării faptelor de natură contravenţională.

*****

Datele furnizate de către Direcţia de Sănătate Publică Ilfov astăzi, 16 septembrie 2021, sunt următoarele:

1. Situaţia epidemiologică înregistrată la nivelul judeţului:

* Număr total de teste efectuate până în prezent: 86.152;

* Număr de cazuri confirmate COVID-19 până în prezent: 47.455;

* Număr de persoane confirmate cu COVID-19 vindecate până în prezent: 44.928;

* Număr de persoane confirmate cu COVID-19 decedate până în prezent: 489;

* Număr de persoane confirmate cu COVID-19, în izolare instituţionalizată, la zi: 0;

* Număr de persoane aflate în carantină la domiciliu, la zi: 2.140;

* Număr de persoane în carantină instituţionalizată, la zi: 4;

* Număr de persoane confirmate cu COVID-19 internate: 40;

* Număr de persoane confirmate cu COVID-19 internate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov: 27, dintre care 6 la ATI.

2. Incidenţa cumulată a cazurilor la nivelul localităţilor judeţului la data de 16 septembrie 2021:

Nr crt Localitate (UAT) - Rata incidenţei la 1000 de locuitori

JUDEŢUL ILFOV - 2.14

1 Afumaţi - 4.27
2 Baloteşti - 1.27
3 Berceni - 3.31
4 Brăneşti - 2.53
5 Bragadiru - 2.75
6 Buftea - 2.04
7 Cernica - 0.88
8 Chiajna - 2.71
9 Chitila - 0.73
10 Ciolpani - 2.02
11 Ciorogârla - 3.67
12 Clinceni - 2.23
13 Copăceni - 2.70
14 Corbeanca - 3.35
15 Cornetu - 0.61
16 Dascălu - 0.99
17 Dărăşti Ilfov - 0.73
18 1 Decembrie - 1.30
19 Dobroeşti - 2.47
20 Domneşti - 2.37
21 Dragomireşti - 0.84
22 Găneasa - 1.28
23 Glina - 1.98
24 Grădiştea - 0.32
25 Gruiu - 1.98
26 Jilava - 1.69
27 Moara Vlăsiei - 1.54
28 Măgurele - 1.03
29 Mogoşoaia - 3.36
30 Nuci - 0.73
31 Otopeni - 2.49
32 Pantelimon - 2.06
33 Petrăchioaia - 0.84
34 Popeşti-Leordeni - 2.40
35 Periş - 0.80
36 Snagov - 3.09
37 Ştefăneştii de Jos - 1.86
38 Tunari - 1.93
39 Vidra - 1.02
40 Voluntari - 2.43

* Incidenţa cumulată este calculată de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Ilfov.

** Datele înscrise în prezentul buletin provin din situaţiile oficiale întocmite şi transmise de către instituţia competentă, cu precizarea că sunt în continuă dinamică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel