Data publicării:
Contractul pentru autostrada București-Ploiești a fost semnat. Ce valoare are
Contractul pentru proiectarea, execuția și finalizarea celor 3,3 kilometri "restanți" ai secțiunii București - Ploiești a Autostrăzii București - Brașov a fost semnat, valoarea acestuia ridicându-se la 129,181 milioane de lei, fără TVA, potrivit unui anunț al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), postat vineri seară pe pagina de Facebook a Ministerului Transporturilor (MT).
Conform anunțului, contractul 'Proiectare și execuție finalizare Autostrada București — Brașov, Secțiunea București — Ploiești, Sector 1, km 0+000 — km 3+325; Nod Centura București km 6+500 și Nod Moara Vlăsiei km 19+500' a fost semnat vineri, finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat.
"Sectorul de autostradă București — Ploiești, km 0+000 (Intersecție Petricani) — km 3+325, Nod Centura București și Nod Moara Vlăsiei, se încadrează în rețeaua generală de autostrăzi prevăzută a se realiza în țara noastră și reprezintă sectorul de început al autostrăzii București — Brașov", precizează CNADNR.
Acest sector de autostradă, după punerea lui în funcțiune, va permite desfășurarea circulației pe autostrada de la strada Petricani și până la Ploiești, având în vedere că, la acest moment, circulația se desfășoară între intersecția cu Centura București (km 7+400) și până la Ploiești, între km 3+325 și km 7+400, lucrările fiind finalizate, dar neputându-se deschide traficului datorită lipsei unei racordări cu rețeaua existentă de drumuri.
Traseul autostrăzii începe din strada Petricani, în prelungirea străzii Fabrica de Glucoză. După ieșirea din București, traseul sectorului de autostradă București — Moara Vlăsiei este amplasat pe teritoriul administrativ al orașului Voluntari, iar continuarea traseului se racordează la sectorul de autostradă deja construit.
Contractul de proiectare și execuție a fost atribuit Asocierii Aktor SA — Euro Construct Trading '98 SRL și are o durată de implementare de 22 de luni, din care patru luni reprezintă perioada de proiectare și 18 luni durata de execuție.
Perioada de garanție acordată lucrărilor este de 48 de luni de la data semnării procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor.
Potrivit unui comunicat al CNADNR, remis pe 11 august AGERPRES, Autostrada București — Ploiești este singura din România cu trei benzi pe sens. Construcția primilor 19,5 kilometri ai acestei autostrăzi a început în 2007 când a fost semnat contractul cu Asocierea Impresa Pizzarotti C SpA — Tirrena Scavi SpA. Până în anul 2015, când a încetat contractul cu asocierea menționată, au fost construiți 16,175 kilometri.
Contractul a încetat din cauza imposibilității legale de finalizare a acestuia, deoarece în implementarea proiectului au intervenit modificări solicitate de diverse autorități (Primăria Municipiului București, Primăria Orașului Voluntari, Poliția Rutieră) care ar fi determinat modificarea substanțială a valorii contractului, precizează CNADNR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News