Un bărbat din judeţul Vâlcea şi un cetăţean iranian, prinşi în timp ce transportau câteva mii de pachete de ţigări netimbrate, au fost reţinuţi de poliţiştii argeşeni, pentru contrabandă.
'În seara zilei de 8 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Mioveni au depistat în trafic un bărbat de 41 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care transporta peste 50.000 de ţigarete a căror provenienţă legală nu a putut fi justificată. (...) Cu ocazia acţiunii a fost identificat şi un bărbat de 32 de ani, cetăţean iranian, bănuit că ar fi comercializat fără drept ţigaretele', se arată într-un comunicat transmis, marţi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.
Conform aceleiaşi surse, asupra bărbatului din Vâlcea a fost găsită şi suma de 1750 de lei, despre care există indicii că ar proveni din săvârşirea de infracţiuni. Cercetările în acest caz au fost preluate de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
Ţigările şi suma de bani au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul utilizat la transportul acestora a fost indisponibilizat. Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Bătălia din sondaje pentru funcția de primar general al Capitalei. Un candidat are șanse reale să-l bată pe Nicușor Dan, dar nu e luat în calcul
- Klaus Iohannis se pensionează: Ce pensie pe contributivitate va lua președintele
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”