Data publicării:

Contestaţii la Bacalaureat 2011: În Sălaj, nouă candidaţi respinşi iniţial au promovat bac-ul după contestaţii

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Doar 192 din cele 659 de contestaţii depuse în urma examenului de bacalaureat în Sălaj au avut ca rezultat modificarea notei iniţiale, iar nouă candidaţi care fuseseră respinşi au reuşit să promoveze examenul, procentul de promovabilitate în judeţ crescând la 59,02%.

Preşedintele Comisiei judeţene de bacalaureat din Sălaj, Matyas Mirel, a declarat, vineri, că din totalul de 659 de contestaţii depuse în judeţ au fost admise 192, în sensul micşorării sau majorării notei iniţiale, iar nouă elevi au reuşit să îşi modifice statutul din "nepromovat" în "promovat", scrie Mediafax.

"Din cele 659 de contestaţii depuse în Sălaj la examenul de bacalaureat au fost admise doar 192. Mai precis, în urma reevaluării lucrărilor pentru care candidaţii au depus contestaţii, doar 192 au fost notate cu o diferenţă de cel puţin 0,50 de puncte faţă de rezultatul iniţial. Dintre acestea, pentru nouă candidaţi reevaluarea lucrărilor a însemnat promovarea bac-ului. În judeţ, după rezolvarea contestaţiilor, promovabilitatea a crescut de la 58,61 la sută la 59,02 la sută", a declarat Matyas Mirel.

Potrivit sursei citate, restul de 183 de candidaţi ale căror contestaţii au fost admise au avut note mărite sau scăzute, după caz, nefiindu-le influenţat statutul de promovabilitate.

"Unii din ei erau respinşi şi au rămas respinşi şi după contestaţii. Alţii erau admişi, iar după contestaţii li s-a mărit nota, iar alţii erau admişi, au rămas admişi, dar li s-a scăzut nota. Nu putem preciza deocamdată câţi sunt în fiecare categorie, întrucât nu am centralizat datele, ne-am grăbit să le transmitem la centrele de evaluare ca să le poată trece în cataloage şi să ne retrimită situaţia finală", a declarat Matyas Mirel.

În judeţ, 467 de contestaţii au fost respinse, întrucât diferenţa între nota iniţială şi nota acordată de comisia de contestaţie a fost mai mică de o jumătate de punct.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel