"Împrieteniți-vă cu legumele! Natura ne-a făcut carnivori, ne place instinctiv tot ce este bogat în zahăr și grăsime. Din cauza asta e greu de crezut că vom iubi legumele în mod spontan. Știți ce presupune diversificarea alimentației la bebeluși? Efort, răbdare și perseverență, până reușești să-l obișnuiești cu gusturile noi. Așa și noi, adulții. Dacă n-am fost învățați să mâncăm legume, trebuie să ne autoeducăm. Când vine vorba de legume, toți nutriționiștii sunt de acord: nu mâncăm niciodată suficiente! Ori în legume avem proteine vegetale, fibre, minerale și vitamine esențiale pentru o viață sănătoasă. Faceți un obicei din a mânca legume la fiecare masă, e mai ușor și mai gustos decât credeți", a scris Mihaela Bilic pe Facebook.
Alimentația copiilor. Medicul nutriționist Mihaela Bilic, reguli
Recent, medicul nutriționist Mihaela Bilic a explicat principalele reguli de care părinții ar trebui să țină cont atunci când vine vorba despre alimentația copiilor.
"Niciodată alimentația nu a fost mai importantă decât în copilărie. Mâncarea are un rol fundamental în creștere. Și, pe lângă nevoile nutriționale, tot în copilărie se dezvoltă o relație echilibrată cu mâncarea. Care sunt regulile care trebuie respectate? Copii au nevoie de nutrienți de calitate, repartizați în 3 mese principale și 1-2 gustări. Stomacul unui copil este mic şi se umple rapid, el va prefera instinctiv produsele concentrate în calorii (brânzeturi, mezeluri, dulciuri) şi va evita legumele. Este normal, creștem din grăsime și zahăr nu din apă și fibre.
Până la vârsta de 5 ani, tubul digestiv este sensibil și incomplet dezvoltat. Evitați cerealele integrale şi fibrele în exces. Dați copiilor pâine albă şi legume prelucrate termic, ca să limitați aportul de fibre insolubile şi riscul de intoleranțe digestive. Dieta recomandată copiilor va conține 55% grăsime, iar peștele gras se consumă de min. 2 ori/săpt. Copiii trebuie să bea lapte integral, grăsimea din lapte, unt şi brânzeturi care asigură aportul de acizi grași şi vitamine liposolubile necesare funcționării sistemului nervos. Produsele lactate au efect de prevenire a obezității și contribuie la creșterea în înălțime, laptele fiind principala sursă de calciu și vitamina D pentru un copil.
"Sucul de fructe predispune la obezitate infantilă"
Sucul de fructe consumat în exces predispune la obezitate infantilă şi atacă smalțul dinților. Consumul de suc, chiar și natural, nu trebuie să depășească jumătate de pahar/zi. Băutura ideală pentru copii este apa, iar fructele trebuie mâncate ca atare, mestecate. Zahărul şi mierea sunt produse fără valoare nutritivă, predispun la îngrășare și dezvoltă preferinţa pentru gustul dulce. Apelaţi la fructe, plăcinte, înghețată şi deserturi pe bază de lapte, sunt cele mai sănătoase deserturi. La copii, creșterea în greutate se face cu o medie de 2-3 kg/an, iar în înălţime câștigă 6-8 cm/an.
Pentru a susţine aceast ritm, alimentaţia trebuie să fie variată, cu produse hrănitoare, care să acopere nevoile organismului: ouă, carne și pește, făinoase, leguminoase și produse lactate. Se acordă atenție și diversificării gustului, copiii trebuie să se obișnuiască cu o paletă largă de arome şi consistențe alimentare. Până la 5 ani porţia corectă pentru un copil este jumătate din porţia unui adult. După această vârsta porția va creşte la 2/3 din porţia adulţilor.
"Copiii nu pot şi nu trebuie forțați să mănânce"
Copiii nu pot şi nu trebuie forțați să mănânce, ei vor fi încurajați să asculte semnalele transmise de propriul corp. Mâncarea nu trebuie transformată în recompensă, pedeapsă sau mijloc de alungare a plictiselii, tristeții şi supărării. Copiii NU au capacitatea de a alege o dietă echilibrată și nu pot fi lăsați să ia singuri decizii alimentare. Părinții sunt responsabili de furnizarea unei game largi de produse sănătoase, din care cel mic alege ce vrea să mănânce.
Copiii sunt oglinda părinților și vor imita obiceiurile alimentare pe care le văd în casă. Vă doriți copii bine crescuți? Atunci întreaga familie trebuie să aibă un stil de viață sănătos. Evitați produsele ambalate și ultra procesate, respectați ritmul meselor, eliminați ronțăielile, consumați mâncare gătită și stați la masă împreună- educația alimentară se face în copilărie", a explicat medicul nutriționist Mihaela Bilic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Alexandru Rafila, reacție după ce Oana Sivache (ASSMB) a fost inculpată de DNA
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Oana Zăvoranu bagă televiziunile în faliment. Cât spune Cristi Brancu că ar cere bruneta pentru o înfățișare