Data publicării:
Consilierii generali ai PNL, decizie de ultimă oră în scandalul PUZ-urilor suspendate și Nicușor Dan
Consilierii generali ai PNL spun că îl susțin pe primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, dar nu pot da termene nedefinite în privința suspendării PUZ-urilor din cele cinci sectoare.
„Suntem cei care l-au susținut pe Nicușor Dan și o facem în continuare. Îl susținem pe primar cu acest demers de a opri toate mizeriile care s-au făcut în dezvoltarea Bucureștiului pe baza unor PUZ-uri coordonatoare de sector aberante, care au conținut ilegalități. (...) Îl susținem pe primarul general și-i invităm pe colegii noștri să voteze suspendarea PUZ-urilor”, a spus Diana Mardarovici, consilier general PNL.
A precizat că liberalii l-au întrebat pe Nicușor Dan în cât timp poate rezolva aceste probleme.
„Nu e vorba de termenul în sine. Întrebarea e ce punem în loc? Primarul general ne-a comunicat că are nevoie de trei luni pentru a identifica problemele și UTR-urile în care sunt probleme. Vorbim despre parcuri, spații verzi și blocuri între case. Trei luni sunt necesare acestui demers, pentru a nu bloca dezvoltatorii de bună credință. Nu-i putem pune pe toți în aceeași oală. (...) În ceea ce privește termenul final, vă asigur că dacă ni se spune clar de cât timp e nevoie, noi vom vota ceea ce ne spune primarul general. Noi nu vrem să dăm termene nedefinite”, a adaugat Mardarovici.
Consiliul General al Capitalei are, vineri, pe ordinea de zi suspendarea PUZ-urilor sectoarelor 2, 3, 4, 5 şi 6.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News