Data publicării:

Conservatorii din UK, taxați pentru planurile extremiste de combatere a imigranților. Justiția a anulat definitiv strategia de a expulza migranții ilegali în Rwanda

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Curtea Supremă a Regatului Unit a decis, miercuri, că planul guvernului britanic de a trimite solicitanții de azil în Rwanda este ilegal. Vestea reprezintă o lovitură semnificativă pentru premierul Rishi Sunak și angajamentul său de a stopa imigrația ilegală în țară, conform Reuters.

Decizia Curții a respins cu unanimitate apelul, formulat de guvern, împotriva unei hotărâri anterioare care stabilise că migranții care au intrat ilegal în Marea Britanie nu pot fi trimiși în Rwanda, deoarece aceasta nu este considerată o destinație sigură pentru ei.

Curtea de Apel de la Londra a pronunțat această hotărâre la sfârșitul lunii iunie, după ce Înalta Curte din capitala britanică blocase planul guvernului încă din luna decembrie a anului precedent. Hotărârea Curții Supreme este acum definitivă, aceasta fiind cea mai înaltă instanță din țară.

Președintele instanței, judecătorul Robert Reed, a declarat că toți cei 5 magistrați care au judecat cazul au fost de acord că există „temeiuri substanțiale pentru a crede că solicitanții de azil trimiși în Rwanda ar fi într-un real pericol de a fi reexpulzați”, făcând referire la faptul că autoritățile rwandeze i-ar putea returna în țările lor de origine.

Totuși, instanța pare pare deschisă pentru adoptarea unui alt plan, judecătorul Reed menționând că „schimbările necesare pentru a elimina riscul de reexpulzare ar putea fi prezentate în viitor”.

Cum s-a născut planul Partidului Conservator, care prevedea expulzarea tuturor imigranților ilegali, indiferent de naționalitate, în Rwanda

Planul de a transfera migranții ilegali în Rwanda a fost anunțat în aprilie anul trecut de fostul premier Boris Johnson, îngrijorările legate de imigrație fiind un factor crucial în votul pentru Brexit din 2016. Conservatorii britanici promiteau atunci că vor „recâștiga controlul” asupra frontierelor țării, dar planul a fost considerat încă de atunci extremist, de către cele mai importante organizații pentru respectarea drepturilor omului.

„Trebuie să ne asigurăm că singura cale către azil în Marea Britanie este una sigură și legală”, declara Johnson într-un discurs ținut pe 14 aprilie 2022 în provincia Kent din sud-estul Angliei, zonă unde mii de migranți ajung în Marea Britanie după ce traversează Canalul Mânecii cu ambarcațiuni mici.

„Cei care încearcă să treacă ilegal sau să abuzeze de sistemele noastre nu vor găsi o modalitate automată de a se stabili în țara noastră, ci vor fi transferați rapid și uman într-o țară terță sigură sau în țara lor de origine”, promisese el atunci.

Johnson afirmase și că „Rwanda va avea capacitatea de a reloca zeci de mii de oameni în anii următori”, dar afirmația sa că această țară africană este „sigură” a fost criticată puternic încă de atunci, atât de opoziția laburistă, cât și de organizațiile umanitare.

Planul a fost preluat de către guvernările lui Liz Truss și apoi a lui Rishi Sunak, după ce Johnson și-a dat demisia din funcția de premier și lider al Partidului Conservator în iulie 2022.

Sondajele de opinie arată acum că Partidul Conservator din Marea Britanie se confruntă cu o scădere fără precedent în popularitate după mai multe scandaluri legate de consecințele economice ale Brexitului, gestionarea pandemiei de COVID-19 în timpul mandatului lui Johnson și criza istorică a costului de trai.

Cu toate acestea, imigrația ilegală rămâne una dintre cele mai sensibile probleme pentru conservatorii britanici, deoarece aceștia promiteau că vor opri intrările clandestine în țară după Brexit. În ciuda promisiunilor, Marea Britanie a înregistrat în ultimii 2 ani cifre record de migranți care au ajuns pe țărmurile sale, iar partidul aflat la putere nu a reușit să construiască un plan fezabil, care să nici nu conteste drepturile fundamentale ale omului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel