Data publicării:
Congresul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București. Prof. dr. Dafin Mureșanu: ”Trebuie să fim din ce în ce mai mult prezenți și să cristalizăm împreună noi dezvoltări”
Prof. dr. Dafin Mureșanu a fost prezent la cea de-a XI ediție a Congresului Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București.
Cea de-a XI-a ediție a Congresului Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București a avut o prezență de marcă din rândul celor mai buni specialiști din domeniul medical și educațional.
Prof. dr. Dafin Mureșan, președinte al Federației Europene a Societăților de Neuroreabilitare, a transmis un mesaj cu această ocazie.
”Acest eveniment al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” a ajuns să fie unul de marcă și foarte reprezentativ din toate punctele de vedere, atât din punctul de vedere al unei prestații științifice de înaltă valoare, cât și din punct de vedere al creării unui cadru, într-un schimb de informații, date și învățături în ceea ce privește aspectele practice legate de comunitatea noastră medicală.
Un eveniment cu totul deosebit, care întotdeauna cristalizează tot ceea ce am reușit să facem și analizează ceea ce s-a întâmplat în ultimul an și ne dă șansa de a fi aici împreună pentru a pune bazele următorilor pași care se referă la agenda noastră de cercetare.
În ceea ce mă privește, ca membru al comunității academice a Universității Carol Davila, prin poziția mea onorifică de Doctor Honoris Causa a Universității, cred că este foarte important să menționez acest fapt și eu mă simt poate mai apropiat decât alții și mai apropiat decât de oricare structură academică cu care colaborez.
Cred că acest lucru este foarte semnificativ pentru mine și modul în care noi acționăm, atât in punct de vedere al programelor noastre educaționale, aflate într-un tandem în cele două universități în ceea ce privește programul de educație complementară rezidențială, pentru rezidenții noștri.
Cred că este demn de menționat, de asemenea, tot ceea ce înseamnă partea de cercetare științifică.
Suntem parteneri în proiecte, suntem parteneri și pe viitoare proiecte care se vor desfășura, astfel încât eu cred că trebuie din ce în ce mai mult să fim prezenți, noi cei de la Universitatea Iuliu Hațieganu din Cluj, aici, alături de dvs și în anii care urmează și să cristalizăm împreună noi dezvoltări”, a declarat prof. dr. Dafin Mureșanu, în cadrul celei de-a XI-a ediții a Congresului UMFCD.
Mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News