Directorul aeroportului din Baia Mare, Dorin Buda, a precizat că pasagerii cursei Tarom au fost transportaţi, vineri, cu autocarul, la aeroportul din Cluj-Napoca, aici fiind îmbarcaţi pe aeronava cu destinaţia Bucureşti. Potrivit lui Buda, anterior, cursa Tarom Bucureşti-Baia Mare-Bucureşti, cu decolare la ora 21.40, a fost anulată din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Totodată, în judeţul Maramureş, drumul judeţean 83 Valea Neagră - staţiunea montană Izvoare a fost temporar blocat în cursul nopţii de joi spre vineri, din cauza unor copaci prăbuşiţi pe carosabil sub greutatea zăpezii, a precizat vineri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş, Dan Bucă.
Potrivit acestuia, copacii prăbuşiţi au fost tăiaţi de echipele de intervenţie, crengile şi alte resturi lemnoase fiind îndepărtate de pe carosabil, iar drumul redeschis traficului rutier.
Drumuri închise și trafic îngreunat
Potrivit acestuia, autorităţile locale menţin închis Drumul Judeţean 83A Mara - Runcu din Munţii Gutâi, mai puţin utilizat în timpul sezonului rece.
Dan Bucă a mai precizat că, pe DN 18 Borşa - Pasul Prislop din Munţii Pietrosul Rodnei - Cârlibaba, jud. Suceava, vizibilitatea este sub 100 de metri, traficul rutier fiind îngreunat de ceaţă şi ninsoarea viscolită.
Conform aceleiaşi surse, se circulă în condiţii de iarnă pe mai multe tronsoane de drumuri naţionale din judeţ - DN 18, DN 18, DN1C , E58 şi DN 17, dar şi pe toate drumurile judeţene şi comunale.
Cel mai mare strat de zăpadă căzut la nivelul solului, 120 cm, se înregistrează în oraşul Cavnic.
Lucrătorii secţiei de drumuri naţionale au intervenit, în ultimele ore, cu 23 de utilaje şi au împrăştiat 130 tone de material antiderapant şi 3.150 litri clorura de calciu, a menţionat sursa citată.
Vezi și:
Autostrada A2, închisă din cauza poleiului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand