Data publicării:

Concursul Național Made for Europe 2022, la Târgoviște. Când va începe

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: Pexels (Pixabay)
Sursa foto: Pexels (Pixabay)

În perioada 27-30 aprilie, județul Dâmbovița este gazda Concursului Național Made for Europe – ediția 2022.

Vor participa 130 de elevi din 40 de județe, peste 40 de profesori coordonatori ai elevilor și produselor realizate în proiecte europene și circa 30 de inspectori școlari și reprezentanți ai Ministerului Educației și ai ANPCDEFP, scrie dbonline.ro.

Concursul național este organizat de Ministerul Educației, alături de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, la Liceul de Arte ”Bălașa Doamna” din Târgoviște. În data de 28 aprilie, în intervalul 9:30-12.00, la Liceul de Arte ”Balasa Doamna”, va fi organizată Expoziția Națională a produselor create în proiecte europene, expoziția fiind deschisă publicului larg.

Festivitatea de deschidere va avea loc miercuri, 27 aprilie 2022, ora 17.00, la liceul târgoviștean amintit mai sus.

Olimpiada Internaţională de Matematică

Două premii importante la Olimpiada Naţională de Matematică (ONM), atât pentru juniori, cât şi pentru seniori, şi calificări la barajele pentru fazele internaţionale au reuşit doi elevi gălăţeni, performanţă neatinsă de multă vreme la nivel local. 

Mara Ioana Zaharia, elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", a obţinut Premiul I şi Medalia de aur din partea Societăţii de Ştiinţe Matematice din România (SSMR), la Olimpiada Naţională de Matematică pentru liceu, care s-a desfăşurat la Piatra Neamţ. Ea a fost evaluată la proba de concurs cu punctaj maxim. Mai mult decât atât, deşi a concurat cot la cot cu elevi mai mari, Mara a reuşit să se califice după baraj şi în lotul lărgit pentru faza internaţională a olimpiadei la această disciplină, ocupând un onorant loc 11, din 58 de elevi prezenți la proba de baraj. Mara Ioana Zaharia este pregătită la clasă de profesorul Florin Antohe. Nu este singurul rezultat de excepţie obţinut de Mara Ioana Zaharia în această primăvară. Ea a mai primit Premiul I la proba individuală şi Premiul al II-lea la proba de proiect la Olimpiada Naţională la Limba Germană și s-a calificat în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională, ce se va desfășura la Hamburg.

În afară de Mara Zaharia, la etapa finală a ONM 2022, lotul gălăţean la secțiunea dedicată claselor IX-XII a fost format din următorii elevi: Diana Georgiana Ciapă, Andreea Miruna Lupașcu, Laura Antohi, Răzvan Mihai Păcurariu, Tiberiu Mihnea Gutanu, Adrian Florin Bubuianu (toți de la CNVA) și Claudiu Blîndu (de la Colegiul Naţional "Spiru Haret" Tecuci).

În afară de rezultatul de excepţie al Marei Zaharia, lotul gălăţean a mai câştigat trei medalii de bronz din partea SSMR, prin elevii Claudiu Blîndu, clasa a XI-a (profesor Felix Arhire), Diana Georgiana Ciapă, clasa a IX-a (profesor Veronica Grigore), şi Răzvan Mihai Păcurariu, clasa a XI-a (profesor Mihai Totolici). Totodată, Andreea Miruna Lupaşcu, de la clasa profesorului Florin Antohe, a obţinut o Menţiune de onoare, scrie Viaţa Liberă.

Câte o Medalie de bronz din partea SSMR au obţinut şi elevele Cătălina Daniela Gheorghe de la CNVA, clasa profesorului Mihai Totolici, şi Ioana Ramba, de la Şcoala Nr. 29, profesor Cristian Eni. Mențiune de onoare, din partea SSMR, a obținut și elevul Tăbăcaru Paul Sebastian, clasa a V-a la Colegiul Național ,,Vasile Alecsandri” Galați, profesor Grigore Veronica.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel