Concertul RADIOHEAD din Toronto, anulat. Vezi de ce
Scena amenajată într-un parc din Toronto, unde trupa britanică Radiohead urma să susţină un concert, s-a prăbuşit sâmbătă, omorând un membru din echipa tehnică şi determinând anularea show-ului, a anunţat poliţia locală.
"La puţin timp după ora 20.00 GMT, o parte a scenei din parcul Downsview s-a prăbuşit", a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Toronto. "Confirmăm faptul că o persoană a fost omorâtă", a adăugat aceeaşi sursă.
Concertul a fost anulat şi o anchetă a fost deschisă pentru a determina cauzele accidentului. Spre deosebire de primele indicii, ipoteza unui vânt puternic a fost exclusă, condiţiile meteorologice neputându-se afla la originea accidentului, în urma căruia centrul scenei s-a prăbuşit.
Nu se ştie deocamdată cui aparţinea structura scenei şi nici numele companiei care trebuia să o monteze.
Atunci când poliţia, salvarea şi pompierii au reuşit să o scoată de sub scena prăbuşită, victima - un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani - a decedat. Identitatea lui nu a fost făcută publică pentru că autorităţile au preferat să informeze mai întâi familia victimei.
Alte trei persoane au fost rănite. Un bărbat în vârstă de circa 40 de ani a fost spitalizat, iar alţi doi au primit îngrijiri medicale la faţa locului.
Cu toţii făceau parte din echipa care era pe punctul de a instala boxele şi proiectoarele de lumini pe scenă, pe schele metalice înalte, care trebuiau să alcătuiască cadrul scenei.
Poliţiştii de la faţa locului au subliniat faptul că accidentul, care s-a produs cu o oră înainte de deschiderea porţilor de acces pentru spectatori, ar fi putut avea consecinţe mult mai grave dacă publicul ar fi fost deja în faţa scenei, întrucât ar fi fost probabil cuprins de panică
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News