Data publicării:

Concert folk pe malul Lacului Bolboci din masivul Bucegi

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Prima ediţie a Festivalului „Ziua Lacului Bolboci” se va desfăşura sâmbătă, 6 august. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană şi are ca scop promovarea turismului într-un ambient încă nedescoperit de iubitorii de natură.

Astfel, pe scena amplasată pe malul lacului de acumulare de la Bolboci vor concerta Vasile Şeicaru, Eneric Imre şi formaţia Karma. Spectacolul va fi deschis printr-un marş de fanfară, iar atmosfera va fi animată de personalităţi din vremuri străvechi, într-o paradă a personajelor de epocă, ce vor simula momente istorice semnificative.

La orele amiezii, Orchestra Chindia şi Ansamblul de dansuri populare din Târgovişte vor prezenta spectatorilor cele mai frumoase cântece şi dansuri dâmboviţene. Nici copiii nu se vor plictisi pentru că organizatorii au pregătit pentru ei concursuri şi activităţi interactive pe luciul apei.

Accesul în zonă se poate face de pe DN 71, până în comuna Moroeni, după care se urmează drumul care urcă spre Sanatoriul Moroeni și mai departe spre Cheile Orzei, până la Zănoaga și Bolboci.

De asemenea, accesul se mai poate face pe DN 71, până la Cota 1. 000, după care se merge către cabana Cuibul Dorului și mai departe spre vârful Dichiu. Cei care vin dinspre Sinaia,  vor parcurge traseul spre Tărgoviște, până la Cota 1. 000, după care vor merge pe drumul menționat anterior.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel