Data publicării:
Concediu coronavirus. Câte zile se dau și cum se procedează
Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București, a explicat cum se procedează în cazul concediului de carantină privind infectarea cu coronavirus.
"Există o prevedere legală în OUG care se leagă de concediile medicale şi este foarte clar precizat un element legat de carantină. Faptul că noi, până acum, nu am avut carantină nu înseamnă că nu avem şi suportul legal. A venit o clarificare de la Direcţia Sanitară şi de Casa Naţională. Avem voie să dăm concediu de carantină retroactiv. Pacientul stă izolat la domiciliu 14 zilei sau cât i s-a recomandat în adeverinţa de la DSP. După ce se termină perioada de carantină, el vine la medic şi îşi ia concediul respectiv care se dă retroactiv şi îl duce la angajator.
Chiar dacă noi nu avem voie să dăm mai mult de zece zile, pentru acest concediu este reglementată o excepţie în lege. Concediul se dă pe baza unei adeverinţe eliberate de DSP, un aviz epidemiologic care spune că pacientul este izolat sau autoizolat la domiciuliu. Nu s-a pus problema să meargă pacientul la DSP. S-a pus problema că această adeverinţă este eliberată direct la vamă, când pacientul completează acel formular în care spune de unde vine şi în care ia la cunoştinţă că poate fi amendat penal dacă se opune acestei proceduri şi primeşte o adeverinţă fie de la medicul care l-a consultat în vamă, fie anterior de la DSP-ul local. Adeverinţa mi-o poate trimite mie pe mail", a explicat Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București, în emisiunea "Sinteza Zilei", de la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News