Data publicării:

Comisia Europeană propune măsuri pentru accelerarea expulzărilor de străini aflaţi în situaţie ilegală

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @user12405714
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @user12405714

Comisia Europeană a prezentat propunerile pentru accelerarea expulzărilor străinilor aflați în situație ilegală.

După luni de negocieri, Comisia Europeană şi-a prezentat marţi propunerile pentru accelerarea expulzărilor de străini aflaţi în situaţie ilegală, furnizând un cadru legal pentru crearea de centre pentru migranţi în afara frontierelor UE, transmite AFP.

Aflată sub presiune pentru a-şi înăspri politica în domeniul migraţiei, Comisia Europeană a prezentat o propunere privind 'hub-uri de returnare', cerută insistent de anumite state membre, dar foarte criticată de ONG-uri. În prezent, sub 20% dintre deciziile de expulzare sunt puse efectiv în aplicare în UE, iar Comisia vrea să le permită statelor membre să exploreze 'noi soluţii' pentru a le accelera.

Propunerea Comisiei prevede, prin urmare, un dispozitiv ce le permite statelor membre să deschidă centre pentru migranţi în afara UE - aşa-numitele huburi de returnare -, unde să fie trimise persoane ale căror cereri de azil au fost respinse şi care sunt obligate să părăsească teritoriul UE.

Comisia nu prevede să deschidă propriile centre, lăsând aceasta la latitudinea statelor membre, ci se limitează la 'crearea unui cadru legal' şi să ceară respectarea dreptului internaţional. De asemenea, propunerea include reguli şi sancţiuni mai stricte pentru cei cărora le-a fost respinsă cererea de azil, dar refuză să părăsească teritoriul UE: confiscări de documente de identitate, detenţii şi interdicţii prelungite de intrare în UE.

În plus, este prevăzută o recunoaştere reciprocă a deciziilor luate de statele membre. Aceste măsuri 'le vor reda oamenilor sentimentul că avem controlul asupra a ceea ce se întâmplă în Europa', a dat asigurări comisarul european pentru afaceri interne şi migraţie, Magnus Brunner, aflat la originea textului.

'În toate problemele de azil, vedem bine nerăbdarea statelor membre' care vor propuneri puternice din partea Bruxellesului, afirmă Camille Le Coz, director asociat la Migration Policy Institute Europe, observând că subzistă numeroase întrebări, mai ales în ce priveşte finanţarea şi administrarea huburilor de returnare.

Pentru a intra în vigoare, propunerea trebuie aprobată de Parlamentul European şi de statele membre.

Comisarul Brunner a declarat că speră în adoptarea ei 'de îndată ce va fi posibil'. Subiectul este însă unul foarte sensibil, atât pe plan politic, cât şi juridic, provocând dezacorduri între Cei 27.

Spania respinge acest proiect încă de la început, temându-se că nu respectă drepturile omului. Ţările scandinave şi Olanda presează, dimpotrivă, pentru crearea hub-urilor, sperând chiar să lanseze iniţiative foarte curând.

ONG-urile de protecţie a migranţilor se opun vehement textului, temându-se, precum International Rescue Committee, de 'o recrudescenţă a încălcărilor omului'. Apelurile la o înăsprire a regulilor UE în materie de migraţie survin într-o perioadă în care numărul trecerilor clandestine ale frontierelor UE s-a redus considerabil.

Potrivit datelor Frontex, în 2024 el a atins nivelul cel mai scăzut de după 2021, când fluxurile de migraţie erau încă perturbate de pandemia de COVID-19, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel