Data publicării:
Comasare DNA și DIICOT. Prună îi răspunde lui Dragnea
Fostul ministru al Justiției Raluca Prună susține că, în timpul mandatului său, nu a făcut nimic în vederea comasării DNA cu DIICOT, afirmând că declarațiile în acest sens reprezintă "manipulări". Reacția sa vine după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a infirmat joi că social-democrații ar fi propus comasarea DNA cu DIICOT, susținând că fostul ministru Raluca Prună a anunțat acest lucru.
”Domnul Liviu Dragnea spune ca eu as fi avut in proiect comasarea DNA și DIICOT. Ii acord premisa proastei consilieri, căci nu pot crede ca dl Dragnea se gândește sau își amintește de mine, tehnocrata, zilele acestea când țara fierbe. Îl asigur ca nu eu organizez protestele și il asigur ca nu e nevoie sa le organizeze nimeni. Exista o lume care nu are nevoie sa i se spună ce sa facă, o lume care nu e controlată decât de 'legea morala din sine', o lume care nu renunța la principii pentru 50-100 de lei la salariul minim sau la pensie sau pentru o creștere de salariu. O lume care chiar dacă e tăcută adesea sau nu voteaza, exista. Și reacționează când anumite limite sunt încălcate.
Fără cuvinte multe, am organizat DIICOT in oglinda cu DNA plecand exact de la principiul simetriei și de la succesul DNA. Nu am făcut nimic in vederea comasării celor doua parchete speciale. Ce am făcut e in actul de consolidare a DIICOT și in susținerea fără rezerve a DNA”, scrie Raluca Prună pe pagina sa de socializare.
Citește și: Rareș Bogdan, replică la ce a spus Liviu Dragnea: Eu sunt dl cu batistuță
Fostul ministru din ”Guvernul tehnocrat” invocă în acest sens o postare a sa pe Facebook din 30 noiembrie 2016, precum și declarația privind pretinsa comasare a DNA și la DIICOT.
”Restul e manipulare.
La fel ca și declarațiile succesorului la ministerul justiției referitoare la modificarea prin ordonanța a legislației penale. Și aici e ca la radio Erevan: da, am modificat in Iunie 2016 texte care fuseseră declarate neconstituționale încă din 2013 și pentru care Parlamentul nu mișcase un deget in ciuda proiectelor legislative depuse la timp de ministerul justiției. Și când am propus aceste modificări, sistemul judiciar le-a salutat. Și am făcut modificările la lumina zilei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Acum sistemul judiciar, prin vocile sale la varf, sancționează modificări adoptate de guvernul actual noaptea, pe 31 Ianuarie 2017. Publicate tot noaptea, la 1:15, in Monitorul Oficial. E o diferența uriașă, de natura, mijloc și conținut”, conchide fostul ministru al Justiției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News