Data publicării:

COD PORTOCALIU de viscol. Vezi unde va lovi din nou urgia

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Administrația Națională de Meteorologia a emis noi avertizări de vreme extremă pentru următoarele zile.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 10 ianuarie, ora 21,00 – 11 ianuarie, ora 21,00 vor fi ninsori moderate cantitativ şi local viscolite;

Astfel, în intervalul menţionat aria ninsorilor se va extinde dinspre extremitatea sud-estică şi va cuprinde treptat jumătatea de est a ţării. În cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, în zona Carpaţilor de Curbură şi temporar în Dobrogea vor fi ninsori moderate cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Notă: Unele intensificări ale vântului vor fi şi în Oltenia, spulberând trecător zăpada.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 10 ianuarie, ora 22,00 – 11 ianuarie, ora 08,00, viscolul se va intensifica.

Pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri (10/11 ianuarie) în judeţele Constanţa şi Tulcea vor fi intervale cu rafale de 70...80 km/h, ninsori puternic viscolite, dar şi precipitaţii mixte ce vor depune polei.

COD PORTOCALIU

În intervalul  10 ianuarie, ora 23,00 – 11 ianuarie, ora 15,00,  în judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău şi Vrancea temporar viscolul va fi puternic, viteza vântului va atinge 70...80 km/h, troienind zăpada şi reducând vizibilitatea sub 50 m.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel