Data actualizării:
Data publicării:

Coca-Cola a dus România în top. Ce distincție a primit

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Sistemul Coca-Cola România a primit, în premieră pentru țara noastră, recunoașterea Ambasadei Statelor Unite ale Americii drept unul dintre finaliştii aleși de Secretarul de Stat al SUA pentru Award for Corporate Excellence (ACE) 2013.

Alegeri prezidentiale 2024

Sistemul Coca-Cola România a fost recunoscut pentru eforturile sale integrate în zona de CSR, printre care proiectul „Adoptă un râu, de la izvoare până la vărsare" – o platformă complexă, lansată în 2008 și implementată în colaborare cu mai multe organizaţii guvernamentale şi parteneri strategici cheie (Tăşuleasa Social, Asociaţiile Salvaţi Dunărea şi Delta şi MaiMultVerde), cu scopul de a contribui la protejarea mediului înconjurător - proiect care s-a bucurat de susținerea Programului de Dezvoltare al Naţiunilor Unite.

„Suntem onorați să primim recunoașterea Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, în special pentru că aceasta reprezintă o confirmare a eforturilor noastre susținute în zona de CSR, din ultimul deceniu. Toate proiectele menționate în nominalizare au fost foarte aproape de noi și au presupus investiții semnificative, nu doar financiare, ci și din perspectiva resurselor umane implicate. În viitor, angajamentul de CSR al Sistemului Coca-Cola în comunitățile în care operăm va rămâne o prioritate, așa cum a fost și până acum", a declarat Stephane Batoux, Director General al Coca-Cola HBC România & Moldova.

Rezultatele proiectelor sunt reprezentate de cei peste 8.000 de voluntari care au contribuit la demararea programului în cadrul unei mobilizări masive de curățare a albiilor de râu, alături de zecile de comunități locale informate cu privire la conservarea apelor și a pădurilor. În cadrul proiectului, au fost plantați peste 60.000 de copaci și au fost colectate peste 70 de tone de deșeuri. În plus, aproximativ 20.000 de copii din 67 de școli partenere au 'zburat' cu nava spaţială Green Bee, în timpul celor 6.304 ore de zbor.

„Programele de CSR au fost întotdeauna parte din strategia noastră de afaceri, întrucât ne-am luat angajamentul să fim un membru de încredere al comunităților din care facem parte. De-a lungul anilor, am investit constant în dezvoltarea de soluții durabile pentru a proteja mediul înconjurător și resursele naturale, iar această recunoaștere ne motivează să ne continuăm eforturile în zona de CSR", a declarat Petre Şandru, Market Operations Director al Coca-Cola România & Moldova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel